Cotaţiile la gaze şi petrol au crescut, după anunţul reducerii livrărilor prin gazoductul Nord Stream
Preţurile de referinţă în Europa la gaze naturale au crescut marţi, până aproape de recordul absolut atins în luna martie, după ce grupul rus Gazprom a anunţat o nouă reducere a livrărilor prin gazoductul Nord Stream, informează AFP.
În jurul orei 09:15 GMT, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au ajuns la 192 de euro pentru un Megawatt oră (MWh), revenind la nivelul la care erau în luna martie, după debutul invaziei ruseşti în Ucraina, şi antrenând şi cotaţiile la petrol.
Barilul de ţiţei Brent din Marea Nordului cu livrare în luna septembrie s-a apreciat cu 1,45%, până la 106,67 dolari. Barilul de ţiţei american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în luna septembrie s-a apreciat cu 1,73% până la 98,37 dolari.
Grupul rus Gazprom a anunţat luni seara că, din cauza necesităţii efectuării unor lucrări de mentenanţă la o turbină, începând de miercuri livrările de gaze ruseşti spre Europa via gazoductul Nord Stream vor fi reduse la 33 de milioane de meri cubi pe zi, adică la aproximativ 20% din capacitatea conductei. Această nouă reducere a livrărilor de gaze ruseşti vine într-un moment în care ţările europene se străduiesc să îşi refacă rezervele înainte de venirea iernii. 'Stocurile europene sunt departe de nivelul cerut de 90% şi există din ce în ce mai multe îngrijorări că Rusia utilizează gazele naturale ca o armă pentru a obţine concesii din partea Occidentului', susţine Tamas Varga, analist la PVM Energy.
Vezi și: Un ministru german îl acuză pe Putin că face un joc duplicitar legat de reducerea livrărilor de gaz
Este o 'dovadă suplimentară că Europa trebuie să îşi reducă cât mai repede posibil dependenţa de Rusia', a apreciat la rândul său ministrul ceh al Energiei, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Ca pregătire pentru o posibilă oprire a livrărilor de gaze ruseşti, Comisia Europeană a propus săptămâna trecută ca statele membre UE să îşi reducă consumul de gaze cu 15%, începând din luna august şi până în luna martie.
Iniţial, această ţintă va fi una voluntară, dar ar urma să devină obligatorie dacă Executivul comunitar declară stare de urgenţă. Rusia a fost responsabilă anul trecut pentru aproximativ 40% din importurile de gaze ale Uniunii Europene, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News