Data publicării:
COTAR: Unele service-uri auto nu oferă maşină la schimb şoferilor păgubiţi, deşi facturează acest serviciu către asigurător
Sindicaliştii din transporturi atrag atenţia că anumite categorii de service-uri auto din România apelează la diverse practici incorecte. Astfel, aceştia reclamă practicarea unor tarife prea mari dar şi introducerea spre decontare a unor facturi nejustificate ca valoare către companiile de asigurări, pentru plata maşinilor de schimb date spre folosinţă şoferilor.
"Avem multe semnale care arată frauda în acest domeniu de activitate. De multe ori şoferul păgubit nu beneficiază de maşină la schimb, chiar dacă service-ul a facturat-o către societatea de asigurare, spre decontare. În acelaşi timp, salutăm service-urile auto care demonstrează că pot efectua lucrări de calitate la preţuri corecte. Atragem atenţia, însă, că există riscul ca, din cauza practicilor abuzive, cei aproximativ 6 milioane de consumatori din piaţa asigurărilor obligatorii să fie afectaţi printr-o eventuală creştere a tarifelor', susţine Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.
Poliţele de asigurare, afectate
Potrivit unui comunicat de presă al COTAR. transmis miercuri AGERPRES, unele service-uri auto încearcă să obţină un profit incorect, prin tarife foarte mari şi prin introducerea spre decontare a unor facturi nejustificate ca valoare către companiile de asigurări, pentru plata maşinilor de schimb, în vederea compensării dreptului de folosinţă a autovehiculului avariat. 'Aceste costuri nejustificate facturate de către service-uri companiilor de asigurări vor avea impact negativ asupra preţului poliţelor de asigurare', susţine sursa citată. COTAR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional, care are ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News