Costel Constantin i-a povestit lui Ionuț Vulpescu, fostul ministru al Culturii, câteva momente memorabile cu mari actori ai teatrului românesc, cu care a împărțit scena în cinci decenii de actorie. 

Prima instructoare de teatru a lui Costel Constantin a fost Gina Patrichi, care venea să țină lecții la Palatul copiilor din Galați, spune Costel Constantin, în podcastul Avangarda, postat de Ionuț Vulpescu pe platforma yotube.

Ionuț Vulpescu: Spuneți că important în viață e să îți construiești un vis. Să ai un vis! Care e visul major, vital al lui Costel Constantin?

Costel Constantin: Mi-a plăcut meseria asta, am prins drag de ea, din familie, de când eram copil, pentru că mama mea avea un frate care a fost actor la Galați. Eu am intrat în echipa de teatru de la liceu și îi ceream unchiului Bozian o mustață, să mi-o pun să joc în ce-am jucat! Și știți ce e formidabil? Am fost la echipa de teatru a Palatului copiilor! Știți cine era instructoare? Instructoarea echipei de teatru din Galați? Se deschisese și Teatrul din Galați și au venit niște actori care au terminat Institutul! Și o actriță a primit și să fie instructoare la Palatul copiilor! Se numea Gina Patrichi! Prima mea instructoare! Profesoară de teatru, extraordinară! Am iubit mult meseria asta, am iubit să stau, stăteam pe la cortină, la Teatrul din Galați, la spectacole, am iubit! Am și intrat de prima dată la IATC și cred că nu am avut momente grele, neplăcute! Și de aia am vrut să fiu actor și am vrut să fac meseria asta de-adevăratelea! Am simțit-o cum trebuie și am avut niște mari spectacole! Mari! Am fost cu un spectacol care se numea Generoasa fundație! Un spectacol uriaș. Cu text uriaș! Horea Popescu l-a pus. Și am fost într-un turneu cu Scrisoarea și cu Generoasa fundație la Moscova și Riga! Riga era în conflict cu Moscova!

Smoktunovski: „Minunat spectacol, dar noi nu avem voie să jucăm textul ăsta”

C.C: Rușii au făcut în așa fel încât să întârzie decorurile. În Generoasa fundație jucam eu, Marin Moraru, Ovidiu Iuliu Moldovan, avea rolul important, cel cu mintea dusă, și Ilinca Tomoroveanu puțin, în poveste, Albulescu... și ei stăteau într-un hotel superb, încet-încet când Moldovan își revenea, dispăreau draperiile și apăreau niște gratii și publicul vedea că, de fapt, erau închiși undeva! Cozorici, actor minunat, Cozorici! Am fost cu acest spectacol, care, de fapt, era închisoarea în care trăim noi. Și au făcut rușii în așa fel încât trenurile să întârzie decorurile, foarte mult, și cei de la Riga au aflat asta, și au zis: nu plecăm din sală, să nu aveți grijă! Stăm aici și cinci ore! După trei ore au venit decorurile! Vrem să vedem acest spectacol, că știm textul. Am auzit! Și din partea ministerului Culturii a fost un actor mare, în mare formă, care a fost cu noi, cu grupul, pentru că așa trebuia, să fie. Și acest actor se numea, nu mai trăiește, mare actor, Smoktunovski!  Un foarte mare actor, care a zis: „La noi nu e voie să jucăm textul ăsta, minunat spectacol, dar noi nu avem voie să jucăm textul ăsta, acum”. Asta era, minunea! Au fost momente frumoase!

Eugène Ionesco  s-a ridicat și a strigat: „Bravo, România, Bravo!”

Cu piesa ”O scrisoare pierdută”, trupa Teatrului Național a mers la Paris, în 1980.

Costel Constantin: L-am jucat pe Tipătescu în ’80. Beligan a pus Scrisoarea în scenă. El a făcut spectacolul. Cațavencu era Gigi Dinică, Cetățeanul Turmentat era Bibanu, Tamara Crețulescu juca Zoe. Și am fost invitați, pentru că Beligan era și Președintele IIT-ului, Institutul Internațional de Teatru, și am plecat la Paris, să jucăm acolo. Rue d`Odeon se numea strada, hotelul era Odeon și teatrul, la capătul străzii, Odeon. 

Vă spun două lucruri minunate de aici. Am ajuns după o zi și o noapte de mers cu trenul, ne-am băgat în acel hotel și ne-am așezat pe scaune destul de obosiți. Cam fiecare cum am stat în cușete. Și Bibanu stătea cu Gigi Dinică în cușetă. Bibanu, când a văzut sala aia superbă de așteptare, în latura din dreapta se împărțeau camerele pe fiecare actor, și regizorul tehnic stătea și nota pe fiecare la ce camere stă, să nu ne îmbulzim acolo.

Și stăteam pe niște scaune, erau niște lămpițe mici, cu un abajur pe ele, și cu o lumină plăcută, și Bibanu a aprins o țigară Kent, s-a relaxat, a zis: „Sunt la Paris! Stau într-un fotoliu!” Și după ce au terminat de împărțit camerele, au zis: „Poftiți, vă rog, aici, să vă ridicați camerele!” Și toată lumea s-a ridicat de la mese și s-a năpustit acolo. Gigi Dinică s-a ridicat și el și Bibanu i-a pus un dos de palmă peste umăr și a zis: „Laisser la gloat!”.

Ionuț Vulpescu: Ca la Paris!

C.C: Ca la Paris! Și lucrul cel mai minunat, după spectacol, care a fost arhiplin! Enorm de mulți români! Extraordinar! Era cineva din grupul nostru care a zis: „Vă rog, nu aveți voie să luați legătura cu nimeni din sală! Vă rog frumos! Numai tovarășul Beligan are voie, pentru că e președintele IIT-ului”. Beligan a intrat în sală, s-a întors înapoi, a zis: „Copii, e arhiplin, aveți grijă cum jucați, vă țin pumnii!” Am jucat și la final, înainte cu zece minute, s-a dus iar în sală. Aplauze, o nebunie... și un domn din rândul II s-a ridicat în picioare, cu mâna sus, în care avea o batistă albă și a spus: „Bravo, România, Bravo!” Și Beligan a venit după noi: „Voi știți cine e domnul ăla?! Care a strigat Bravo, România? Eugen Ionesco!”.

I.V: Cred că și Emil Cioran a fost în sală.

C.C: S-ar putea!

I.V: Am văzut într-un text al lui George Banu! Care a participat, a fost prezent!

C.C: Așa e!

Prețul celebrității în România: „Sunteți de la Garda Financiară?”

I.V: Când erați la începutul carierei, jucați foarte mult și teatru și film, apoi au venit emisiunile de televiziune, care cu siguranță au ajutat, ați devenit foarte cunoscut! E un preț pe care îl plătești, în România, pentru a fi cunoscut, un preț al celebrității?

C.C: Nu știu! Unii mă recunosc acum și după voce! Eram în Grecia, undeva, la un magazin, și i-am spus soției mele: „Mihaela, vino, te rog, încoace, ca să îți arăt ceva!” Și o doamnă se întoarce și spune: „Sunteți domnul Costel Constantin?! V-am recunoscut glasul!” Minunat! Dar altcineva spune: „Vă știu de undeva! Nu îmi spuneți, stați puțin! Sunteți de la Garda financiară?” „Nu, nu sunt!”...

Interviul integral poate fi vizionat accesând platforma youtube, linkul: https://youtu.be/_iZYcfFrWYA

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News