Data publicării:

Coșmar pentru români! Elena Cristian (DC Business) anunță ce a aflat pe surse. Ne vizează pe toți

Autor: Andrei Itu | Categorie: Economie
WhatsApp
Elena Cristian
Elena Cristian

Elena Cristian, analist DC Business, a comentat și prezentat soluțiile la scenariile care spun că Guvernul va pune noi biruri pe spatele mediului de afaceri, pentru a acoperi gaura de la buget.

Alegeri prezidentiale 2024

'Guvernul, dacă trebuie să facă rost de bani, să muncească, să colecteze! Să ia măsuri în așa fel încât toți banii să vină la buget! Să reducă cheltuielile care au crescut, în medie, cu aproape 30% în primele 5 luni ale anului! Să facă ceva, dar nu să mărească taxele și impozitele! Și riscă, indirect, să crească prețurile, prin majorarea de impozite și taxe! Ce știu eu, pe surse, este că se lucrează pe mai multe scenarii la Ministerul de Finanțe. Primul scenariu este de la 1 august, prin creșterea accizelor, ceea ce va aduce la scumpiri în lanț, evident! Pentru că vorbim despre toate produsele accizate, tot ceea ce este accizabil, și va trebui să crească prețurile la tutun, alcool, combustibil etc. Înțeleg că se preferă majorarea accizelor cu 20%! Asta va duce la scumpiri în lanț.',  a declarat Elena Cristian.

'Apoi, se discută pe scenariul eliminării facilităților fiscale pentru cele 3 categorii, dar aici încă se mai gândesc. Se discută pe majorarea TVA-ului la 22%, de la 1 ianuarie 2024. Și, mai ales, se vorbește despre o serie de măsuri pentru mediul de afaceri, respectiv creșterea impozitului pentru microîntreprinderi de la 1% la 1,5%, concomitent cu scăderea pragului de la 500.000 la 250.000, o creștere a impozitului pe dividende de la 8 la 10%, după ce la începutul anului a crescut de la 5 la 8% ceea ce înseamnă, evident, o nouă povară asupra mediului de afaceri.', a zis Elena Cristian.

'Eu asta nu înțeleg. Este adevărat că intrăm în campanie electorală și Guvernul se preocupă să fie popular și populist, dar nu poți să pui biruri peste biruri peste un mediu de afaceri, care și așa este destul de împovărat de tot ceea ce se întâmplă. Și nu poți să faci toate aceste lucruri de la 1 august 2023 și de la 1 ianuarie 2024, în condițiile în care vine o iarnă grea. Se vorbește despre prețuri record la energie și gaze, în contextul în care Guvernul nu are în continuare soluții pentru umplerea depozitelor pentru iarna ce vine. Nu există o strategie pe termen mediu, dar nici pe termen scurt! Cam acestea sunt scenariile și nu este deloc bine. Sper, din tot sufletul, să se facă calcule foarte clare, cu studii de impact și să nu se pună, din nou, poveri peste poveri, pe angajați și pe mediul de afaceri pentru că astfel lucrurile nu vor merge în direcția bună!', a concluzionat Elena Cristian, într-o intervenție telefonică la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel