Data publicării:
Cortina se ridică la Teatrul Naţional din Timişoara
Acutele acestui prezent plin de neliniști reclamă un spațiu de echilibru pe care Teatrul Național din Timișoara îl construiește zi de zi, de mai bine de un deceniu. În același spirit, stagiunea 2017-2018 debutează cu o șarjă de evenimente memorabile. Astfel, Teatrul Național propune pentru aceste ultime două săptămâni ale lunii septembrie, un număr de 15 reprezentații cu nouă dintre cele mai remarcabile titluri din repertoriul său.
Premiera națională a spectacolului Rambuku de Jon Fosse va deschide stagiunea vineri, 15 septembrie, de la ora 19, în Sala 2 a Teatrului Național, fiind urmat de o a doua reprezentație, sâmbătă, 16 septembrie. Prezentat în avanpremieră la mijlocul lunii iulie, acest spectacol intens, fascinant, este un un spectacol despre felurile în care dragostea supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși, la intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp. Spectacolul, semnat de regizorul Mihai Măniuțiu, îi aduce în fața publicului pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea și Andrea Gavriliu (care semnează și coregrafia), acestora alăturându-li-se actorii Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Bianca Pintea, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan, sceonografii Adrian Damian (decoruri) și Luiza Enescu (costume), muzicianul Mihai Dobre (cunoscut publicului ca fondator al trupei Șuie Paparude) și light-designerul Lucian Moga.
O altă atracție a acestui septembrie teatral al Naționalului o reprezintă spectacolul De ce iubim femeile, adaptare a volumului omonim semnat de Mircea Cărtărescu. Prezentat public pentru prima oară în luna iunie, spectacolul, în adaptarea și lectura regizorală a Mihaelei Lichiardopol, construiește un spațiu pseudo-cotidian care mărturisește despre inevitabila oglindă în care se văd bărbații atunci când privesc în ochii femeilor. Victor Manovici, în rol principal, declanșează poveștile aduse la viață de actorii Alina Ilea, Cătălin Ursu, Călin Stanciu Jr., Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Roberta Popa, Luminița Tulgara, Paula Maria Frunzetti, Amalia Huțan, Cristina Dumitru, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi. Textul de spectacol este semnat de Mihaela Lichiardopol și Geanina Jinaru-Doboș, aceștia fiind susținuți de echipa de creație compusă din Geta Medinski (scenografia), Gabriel Almași (muzica) și Sebastian Hamburger (concept video). Spectacolul este programat duminică, 17 septembrie și sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 19, la Sala Mare.
Alături de aceste spectacole nou-intrate în repertoriul Teatrului Național, în luna septembrie publicul are ocazia să se reîntâlnească cu spectacole care au trecut de multă vreme proba timpului.
Astfel, marți, 19 septembrie, de la ora 18, la Sala Mare a Teatrului Național, se va auzi din nou, în ritmurile de hip-hop ale trupei Subcarpați, cea mai celebră replică spusă vreodată pe scenele lumii – „A fi sau a nu fi, asta-i întrebarea”, într-o nouă reprezentație a spectacolului-eveniment Hamlet, după W. Shakespeare, în lectura regizorală a Adei Lupu Hausvater și în interpretarea artiștilor Matei Chioariu și Marius Andrei Alexe, cărora li se alătură Ion Rizea, Claudia Ieremia, Victor Manovici, Doru Iosif, Cristina König, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Flavius Retea, Benone Viziteu, Adrian Jivan, Alexandru Ștefănescu, Romeo Ioan, Claudiu Dogaru, Raul Bastean, Ionuț Iova, Marius Lupoian, Florin Ruicu și Constantin Tovarnițchi. Echipa spectacolului este completată de Iuliana Vîlsan (scenografia) și Kotki Visuals (concept video).
Joi, 21 septembrie, de la ora 19, Sala 2 găzduiește o nouă reprezentație a spectacolului Say it now! de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente. Spectacolul, o coproducție a Teatrului Național și a Companiei „B. Valiente” din Oslo, explorează problemele tinerei generații într-o manieră care îi reprezintă cu adevărat pe protagoniști, căutând să acopere faliile de comunicare atât de adâncite de noile realități. Spectacolul a fost realizat în cadrul unui grant finanțat de Norvegia, Islanda și Lichtenstein și Guvernul României. Actorul Flavius Retea spune povestea unui adolescent rătăcit undeva între excesul de informație și lipsa de comunicare. Lui i se alătură actorii Bogdan Spiridon, Ana Munteanu și Cătălin Ursu, precum și Brage Jonassen (scenografia), Sebastian Hamburger (muzica), Gunhild Bjørnsgaard (coregrafia), Lucian Matei (concept video), Ovidiu Zimcea (light design). Regia spectacolului este semnată de Marcelino Martin Valiente.
Sala Mare a Teatrului Național se redeschide copiilor miercuri, 27 septembrie, ora 11, cu unul dintre cele mai fermecătoare spectacole pentru cei mici: Sarea în bucate, o adaptare a celebrei povești a lui Petre Ispirescu, în care le putem regăsi pe Adriana Sâncrăian și Mădălina Ghițescu-Petre în rolurile principale. Acestora li se alătură Mălina Manovici, Daniela Bostan / Laura Avarvari, Luminița Tulgara, Ana-Maria Pandele, Adrian Jivan, Iuliana Crăescu, Raul Lăzărescu, Raul Bastean, Ștefan Roman și Nicolae Pârvulescu. Regia spectacolului aparține Mirelei Puia, secondată de scenografa Krisztina Nagy, compozitorul Sebastian Hamburger, coregrafa Tünde Cári-Baczó și Lucian Matei, care semnează conceptul video.
Finalul lunii oferă ocazia întâlnirii cu un spectacol provocator, o comedie care are în centrul său un artist pe cât de complex, pe atât de fascinant. Astfel, joi, 28 septembrie și vineri, 29 septembrie, de la ora 19, la Sala 2, Teatrul Național prezintă Frați de Dave Williams, în traducerea și regia lui Florin Piersic jr., acesta fiind și protagonistul spectacolului, lui alăturându-i-se actorii Matei Chioariu, Călin Stanciu jr. și Marko Adžić, precum și scenograful Tudor Prodan și Sebastian Hamburger, care semnează sound-design-ul. Spectacolul este nu doar o excelentă comedie neagră, ci și un moment în care suntem provocați să sondăm resorturile istoriei „mici”, de familie, în termenii empatiei și ai relațiilor subtile care se ascund în spatele cuvintelor.
Nu în ultimul rând, actorii Teatrului Național dau întâlnire publicului și la Studio „Uțu Strugari”, în spectacole care, de mulți ani deja, condensează emoții: M-am hotărât să devin prost de Martin Page (vineri, 22 septembrie, sâmbătă, 23 septembrie și duminică, 24 septembrie, de la ora 19), Canicula de Antoaneta Zaharia (marți, 26 septembrie, de la ora 19) și Avioane de hârtie de Elise Wilk (joi, 28 septembrie și vineri, 29 septembrie, de la ora 19).
Fotografii: Adrian Pîclișan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News