Corpul lui Alexei Navalnîi a fost predat mamei sale de autorităţile ruse
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Agerpres
Agerpres
Purtătoarea de cuvânt a fostului disident rus Alexei Navalnîi, decedat într-o închisoare din nordul Rusiei, a anunţat că trupul acestuia a fost predat mamei sale. 

Kira Yarmysh a făcut anunţul pe reţeaua de socializare X, unde a scris şi că nu ştie încă dacă autorităţile vor permite o înmormântare "aşa cum vrea familia şi cum merită Alexei", conform Reuters. 

Sâmbătă dimineaţă, soţia lui Alexei Navalnîi, Iulia, îl acuza pe Vladimir Putin că ţine ostatic trupul soţului ei. 

"Nouă zile de când Putin mi-a omorât soţul (...) dar se pare că uciderea nu a fost suficientă, acum i-a luat ostatic corpul neînsufleţit, i-a umilit mama pentru a o forţa să accepte o înmormântare în secret", a declarat văduva principalului adversar al Kremlinului, cu o voce tremurândă, într-un video online.

"Putin (...) este cel care dă ordinele spunând: 'Nu-l daţi înapoi, puneţi presiune pe mamă, zdrobiţi-o, spuneţi-i că trupul neînsufleţit al fiului ei se descompune'", a continuat ea.

"L-aţi torturat când era în viaţă, acum îl torturaţi şi după ce a murit", a mai spus Iulia Navalnaia, conform Agerpres.

CITEŞTE ŞI Biden anunță cel mai mare val de sancțiuni asupra Rusiei după moartea lui Navalnîi

Alexei Navalnîi a fost ucis printr-o tehnică folosită de fostul KGB, susține o sursă din colonia arctică "Lupul polar".

Opozantul rus Alexei Navalnîi ar fi putut fi ucis cu un singur pumn în inimă, un "semn distinctiv al KGB", potrivit unui activist pentru drepturile omului, un alt adversar al lui Vladimir Putin. Acesta spune că deține informații în acest sens din interiorul coloniei arctice "Lupul polar", închisoarea în care a decedat Navalnîi, scrie New York Post.

Cel mai înverșunat critic al Kremlinului a fost găsit cu vânătăi pe cap și pe piept, a declarat Vladimir Osechkin, fondatorul grupului pentru drepturile omului Gulagu.net, pentru Times of London, citând o sursă din conducerea coloniei "Lupul polar", unde Navalnîi a murit vineri. Aceste semne depistate pe cadavrul opozantului corespund tehnicii de asasinare cu o lovitură de pumn, folosită de forțele speciale din KGB, potrivit acestuia.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel