Data publicării:
Corporatişti vs. mineri. Adina Anghelescu: De aici vine supremaţia manipulării
Adina Anghelescu și Sorin Ovidiu Bălan au acordat un interviu în exclusivitate la DC News.
Adina Anghelescu este o jurnalistă care de mai bine de 23 de ani ține justiția sub lupă. În anii săi de debut în presă a lucrat la Baricada și la Evenimentul Zilei. Acum o citiți pe Lumea Justiției unde scrie alături de Răzvan Savaliuc. Jurnalista a povestit, în cadrul interviului acordat DC News, despre începuturile sale în presă.
"Am început la revista 'Baricada' iar acolo am întâlnit oameni deosebiţi, unii dintre ei nu mai trăiesc dar eu le rămân datoare cu ceea ce am ‘furat’ de la ei. […] Ştefan Stoian e unul dintre ei, el fiind cel care m-a şi trimis în primul reportaj de teren şi mi-a spus: ‘nu o să ştii niciodată cum gândesc minerii – era după mineriada din 1990 – dacă nu te vei duce acolo în subteran cu ei, ca să îţi dai seama de ce pot ei fi manipulaţi’. Am intrat pe propria semnătură în subteran. […] Am asistat la tot ceea ce se cheamă munca în steril, am stat la dinamitare, întotdeauna eram foarte atenţi când se făceau fotografii.
[…] Minerii sunt nişte oameni extraordinari dar care, în afara vieţii în subteran, atunci când ies practic nu-şi mai doresc decât să mănânce, să bea, să ajunge acasă la familii şi să doarmă. Atât de extenuantă este munca, aşa că ei nu aveau timp nici de televizor, nici să citească o carte, deci aveau un spaţiu limitat de percepţie asupra vieţii societăţii. Şi atunci erau foarte uşor de manipulat când li se arunca acea scânteie cu salarii şi cu banul lor de zi cu zi cu care puteau susţine o familie întreagă", a povestit Adina Anghelescu.
Corporatiştii, minerii de azi
Val Vâlcu, moderatorul emisiunii, a făcut o paralelă între minerii din anii '90 şi corporatiştii de astăzi, întrebându-se dacă, nu cumva, şi aceştia pot fi manipulaţi la fel de uşor: "Minerii, e clar erau manipulaţi, manipulabili din cauze sociale şi economice. Dar să vedem minerii de azi: corporatiştii, ei nu sunt manipulaţi? Ai văzut cum se lucrează în corporaţii? Eu văd aşa: intră în abataj, merge acasă, mănâncă, se mai uită la un serial şi cade lat. Pentru că munca lor e la fel de solicitantă".
"Vezi câte motive pentru a încerca să dovedim de unde vine supremaţia manipulării în societate? Avem o grămadă de motive", a replicat Adina Anghelescu.
Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de Adina Anghelescu:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News