Douăzeci şi şase de persoane au murit de luni dimineaţă, inclusiv o primă victimă la Beijing. Numărul de cazuri de infectare confirmate a crescut cu peste 1.700 în intervalul de 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Comisia Naţională de Sănătate din China.
Alte 6.973 de persoane sunt suspectate că au fost infectate, au precizat autorităţile, adăugând că monitorizează peste 47.000 de persoane care ar fi putut intra în contact cu virusul. Autorităţile chineze au izolat mai multe oraşe din provincia centrală Hubei, unde virusul a fost identificat pentru prima dată în luna decembrie, în efortul de a ţine sub control răspândirea bolii.
De asemenea, guvernul a prelungit vacanţa de Anul Nou Lunar cu trei zile până duminică pentru a descuraja oamenii să călătorească, iar autorităţile din Shanghai (est) au solicitat multora dintre companiile din metropolă să rămână închise pentru încă două săptămâni. Încă 20 de cazuri au fost raportate în regiunile chineze semi-autonome Hong Kong şi Macao şi în Taiwan. Virusul, care aparţine aceleiaşi familii de coronavirusuri care a provocat focarul de SARS în 2002, s-a extins de asemenea în cel puţin 12 ţări de pe patru continente, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană