Data publicării:
OMS nu vede motive pentru a include Lambda printre variantele care produc îngrijorare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis miercuri că deocamdată nu există motive pentru ca varianta coronavirusului SARS-CoV-2 denumită 'Lambda' şi identificată iniţial în Peru să fie considerată o variantă care produc îngrijorare, întrucât aceasta nu s-a dovedit a fi în mod special foarte transmisibilă, relatează agenţia EFE.
OMS a stabilit până în prezent patru variante ale coronavirusului care determină îngrijorare (Alfa, Beta, Delta şi Gama), alte patru variante de interes pe care le monitorizează, plus trei alerte. Varianta Lambda a fost detectată în 40 de ţări, dar nu există indicii că ea ar putea deveni dominantă, cum este la ora actuală cazul variantei Delta, varianta indiană.
'Important (în cazul unei variante) este să vedem cum circulă şi dacă transmiterea se extinde. Ceea ce observăm în cazul variantei Lambda este că nu pare să se răspândească masiv când este semnalată într-o ţară, inclusiv în Peru, unde a fost detectată prima dată', explică şefa celulei tehnice anti-COVID-19 a OMS, Maria Von Kerkohve.
OMS a confirmat în acest context că varianta Gama (detectată prima dată în Brazilia) are o prevalenţă superioară variantei Lambda. Cât despre mutaţii, experta OMS a spus că acestea sunt numeroase în cazul variantei Lambda, adăugând că orice schimbare suferită de coronavirusul SARS-CoV-2 este îngrijorătoare, întrucât astfel poate fi ameninţată capacitatea vaccinurilor de a combate acest virus, lucru care totuşi nu a fost observat până în prezent în cazul niciuneia dintre variantele menţionate.
Responsabila pentru imunizare a OMS, Kate O'Brien, a asigurat că vaccinurile anti-COVID-19 autorizate până în prezent continuă să fie eficace împotriva tuturor variantelor descoperite, mai ales în combaterea cazurilor grave de îmbolnăvire şi a spitalizărilor, scrie Agerpres.
OMS cere ca cea de-a treia doză de vaccin să fie amânată până în toamnă. Termenul poate fi extins
Organizația Mondială a Sănătății a cerut miercuri amânarea celei de-a treia doze de vaccin Covid-19, numită și doză de rapel, pentru că există o inechitate prea adâncă atunci când vine vorba de imunizare la nivel mondial, anunță CNBC.
Agenția internațională a spus că acest moratoriu ar trebui să dureze cel puțin două luni pentru a permite comunității internaționale să-și atingă obiectivul de a vaccina cel puțin 10% din populația fiecărei țări din lume până la finalul lunii septembrie. „Avem nevoie de distribuirea de urgență a majorității vaccinurilor care merge către țări dezvoltate spre țările cu venituri mai mici”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Consilierul principal al lui Ghebreyesus, Bruce Aylward, spune că moratoriul face parte din planul șefului OMS de a vaccina 40% din întreaga populație a lumii până în luna decembrie a acestui an.
„Imaginea generală este să nu trecem la doze de rapel până când nu ajungem ca în întreaga lume populațiile vârstnice, persoanele cu comorbidități și personalul medical să fie protejate până la un punct de vaccinuri”, a explicat Aylward. Durata acestui moratoriu ar urma să fie extinsă dacă țările subdezvoltate nu vor fi vaccinate într-un ritm mai alert.
„Acum, dacă te uiți cum sunt distribuite vaccinurile la nivel global, rata de imunizare din țările dezvoltate și țările cu venituri medii spre mari absoarbe prea mult din oferta de vaccin pentru cele mai sărace țări”, a adăugat el.
OMS, despre varianta Delta și copiii
Varianta Delta a COVID-19 nu vizează în mod specific copiii, contrar a ceea ce sugerează unele ipoteze, a declarat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a raportat o rată crescută de infectare la toate grupele de vârstă, informează Agerpres, citând AFP. „Voi fi foarte clară: nu constatăm că varianta Delta vizează în mod specific copiii", a afirmat într-o o conferinţă de presă experta americană Maria Van Kerkhove, directoarea echipei tehnice COVID-19.
S-a afirmat că „variantele vizează în mod specific copiii, dar, de fapt, nu este cazul. Ceea ce vedem este că variantele au ca ţintă pe cei care sunt amestecaţi social", a adăugat specialista. Varianta Delta, mult mai contagioasă decât versiunile anterioare, este în prezent detectată în 132 de ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News