Coronavirus. Coreea de Nord a interzis intrarea în Phenian
Intrarea în Phenian a fost interzisă în cadrul unor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus în timp ce blochează oraşele, inclusiv unul de-a lungul frontierei cu China, au anunţat vineri mai mulţi parlamentari sud-coreeni, citaţi de agenţia Kyodo, potrivit Agerpres.
Măsura a fost aparent impusă în urma instrucţiunilor liderului nord-coreean Kim Jong Un, care a intensificat eforturile de a ţine virusul în afara ţării.
Coreea de Nord a întrerupt traficul către şi dinspre China şi Rusia încă de la începutul acestui an în urma izbucnirii epidemiei, o lovitură puternică dată comerţului ţării cu cei doi vecini şi economiei în general.
Phenianul susţine că virusul nu a intrat în ţară, dar autorităţile au devenit mai îngrijorate de pandemie pe fondul aşteptărilor că riscul de infecţie va creşte în timpul sezonului de iarnă, potrivit observatorilor.
Vineri, serviciul secret de informaţii al Coreii de Sud a raportat parlamentarilor ţării despre situaţia actuală din Nord.
Frontiera cu China, închisă de pe 1 noiembrie
Coreea de Nord a închis Hyesan la frontiera cu China pe 1 noiembrie şi oraşul Nampo (vest), care are cel mai mare port al ţării, la 6 noiembrie, în timp ce a interzis intrarea în Phenian din alte oraşe vinerea trecută.
Citând diferite surse, Daily NK, media cu sediul în Coreea de Sud specializată în ştiri legate de Nord, a scris că grăniceri din Hyesan s-au angajat în contrabandă cu contacte chineze.
Parlamentarii au citat de asemenea agenţia de informaţii declarând că unele persoane, inclusiv un oficial local, au fost executate asumându-şi răspunderea pentru contrabandă şi deprecierea accentuată a monedei nord-coreene, won.
Între timp, Coreea de Nord şi-a îndemnat misiunile diplomatice din străinătate să nu întreprindă acţiuni ce ar putea provoca Statele Unite, potrivit agenţiei sud-coreene, probabil pentru că Phenianul doreşte să adopte o atitudine prudentă în relaţiile cu Washingtonul înaintea inaugurării preşedintelui ales al SUA Joe Biden în ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News