Data publicării:

CORONAVIRUS: Cine trăiește și cine moare, marea alegere. Rafila, către Vâlcu: Corect! La noi nu e reglementat

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: AGERPRES
Foto: AGERPRES

Prof. Alexandru Rafila și jurnalistul Val Vâlcu au avut un dialog important legat de alegerile pe care le fac medicii, în lupta cu Covid-19, la admiterea în terapie intensivă.

„Acești anticorpi monoclonali oferă o șansă extraordinară fiindcă, dacă sunt dați de la început persoanelor din categorii cu risc, ei nu mai ajung să facă forme grave ale bolii și, vă dați seama, impactul asupra mortalității este remarcabil”, a transmis prof. Alexandru Rafila, în timpul conferinței de presă a Partidului Social Democrat.

După declarație, jurnalistul Val Vâlcu a remarcat: „Cuvântul cheie e «de la început». Deci există un mecanism transparent de alocare a resurselor, se spune că medicii stabilesc cine trăiește și cine moare. Păi nu trebuie să aibă această responsabilitate medicul! Trebuie să fie o procedură clară”.

„Corect, aceeași problemă este legată și de tratamentul pacienților în secțiile de terapie intensivă. În România, acest lucru nu este reglementat. În alte țări există comisii etice care stabilesc prioritatea de acces și niciodată un medic nu este cel care este responsabil, nu poate un medic să stabilească cine merge sau nu într-o secție de terapie intensivă”, a adăugat Alexandru Rafila. „Păi se termină pandemia până avem protocolul acesta...”, a încheiat Val Vâlcu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel