Corneliu Ștefan: Etapa dâmbovițeană a Turului României a fost un succes
Județul Dâmbovița poate găzdui în cele mai bune condiții o astfel de întrecere, a declarat Corneliu Ștefan, președintele PSD al Consiliului Județean, la încheiera unei etape a Turului ciclist al României.
Numărul mare al spectatorilor de pe traseu este încă un argument pentru care, și pe viitor, vom sprijini organizarea în județul Dâmbovița a unei etape din cea mai importantă competiție de ciclism din România.
Trebuie să menționez că, tot astăzi, (sâmbătă, n.r.), unii dintre cei mai aplaudați și susținuți cicliști au fost cei peste 250 de copii din tot județul, participanți la cursa dedicată lor în cadrul etapei dâmbovițene a Turului României la Ciclism. Ei sunt campionii zilei!
Consiliul Județean Dâmbovița a susținut financiar organizarea concursului pentru cei mai mici dintre rutieri și sunt convins că acesta a fost primul pas către momentul în care vor îmbrăca tricourile de câștigători în Mica Buclă. Felicitări tuturor participanților, aplauze câștigătorilor etapei dâmbovițene, a declarat Corneliu Ștefan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News