Corneliu Ștefan: #Dâmbovița a reușit să se sincronizeze cu ritmul Europei în ultimii ani
Există investiții și programe în derulare în județul nostru, care acoperă majoritatea subiectelor dezbătute în cadrul celei de-a 160-a sesiuni a Comitetului European al Regiunilor, la care am participat în ultimele două zile, a declarat Corneliu Ștefan, președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița.
"În prezent, în Dâmbovița, se desfășoară numeroase proiecte în domenii precum sănătate publică și mobilitate. Consiliul Județean Dâmbovița, prin modernizarea a 60 de km de drumuri județene cu fonduri europene, 64.200.000 de euro, contribuie activ la optimizarea transportului la nivel județean, precum și la creșterea eficienței livrărilor de mărfuri.
În urma discuțiilor cu colegii din țară și cu reprezentanții forurilor europene, referitoare la bunele practici în atragerea și utilizarea fondurilor europene, se confirmă că investițiile semnificative ale Consiliului Județean Dâmbovița în Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște sunt un indiciu clar că ne facem treaba și suntem capabili să accesăm programe europene importante pentru comunitățile noastre", a precizat președintele Consiliului Județean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News