Data publicării:

Corneliu Ștefan: Continuăm investițiile la cel mai mare spital din Dâmbovița

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Am semnat contractul de execuție a lucrărilor prin care vom reabilita și moderniza Secția de Tratamente Recuperatorii și Pavilionul Administrativ din cadrul Spitalului  Județean de Urgență Târgoviște, a precizat președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița.

Și pentru acest proiect am reușit să atragem fonduri nerambursabile! Prin PNRR avem asigurată suma de 7.600.000 lei, aceasta fiind valoarea totală a lucrărilor ce vor îmbunătăți considerabil condițiile de tratament, precum și condițiile în care lucrează administrația spitalului.

Cele două clădiri, Secția Tratamente Recuperatorii cu o suprafață construită desfășurată de 3.091 mp și Pavilionul Administrativ cu o suprafață construită desfășurată de 877 mp, vor beneficia de următoarele lucrări:

- Reabilitare termică;

- Instalare, reabilitare și modernizare a sistemelor de încălzire;

- Reabilitare și modernizare a sistemului de iluminat;

- Îmbunătățirea sistemelor de climatizare și ventilare pentru a asigura o mai bună calitate a aerului din interior;

- Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu.

Totodată, se vor amenaja și 2 stații electrice de reîncărcare a automobilelor electrice.

În ultimii patru ani, proiectele Consiliului Județean Dâmbovița la Spitalul Județean de Urgență s-au ridicat la 100.000.000 de lei.

Nu ne oprim însă aici! Vom investi în continuare pentru a îmbunătăți infrastructura medicală și pentru a oferi cele mai bune servicii pacienților din județul Dâmbovița., a precizat președintele CJ Dâmbovița.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel