Data publicării:

Corneliu Ștefan: 2023, anul consolidării PSD Dâmbovița

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița, alături de conducerea și parlamentariii partidului, au realizat retrospectiva anului 2023.

"Alături de prim-vicepreședintele PSD Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean, secretarul executiv al organizației, Cristian Daniel Stan, deputații Carmen Holban, Ioan Vulpescu, Radu Popa, Marian Țachianu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, am făcut o retrospectivă politică a anului care se apropie de final.

Am început anul cu alegeri în organizațiile locale de la care dâmbovițenii își doreau un suflu nou, iar la acest moment avem organizații complete și președinți de organizații în toate localitățile județului Dâmbovița. Totodată, am avut întâlniri cu toți colegii noștri din județ, pentru a ne asigura că obiectivele politice coincid cu nevoile dâmbovițenilor.

Totodată, din punctul de vedere al muncii administrative, sunt vizibile rezultatele echipelor PSD, la fel cum este vizibilă și calitatea oamenilor pe care îi susținem în continuare sau pe care îi vom propune pentru alegerile de anul viitor.

2024 va fi un an în care vom avea alegeri europarlamentare, parlamentare, locale și prezidențiale! Le vom câștiga pe toate!

Obiectivul nostru este mai mult decât realizabil! În urma sondajelor de opinie, în nicio localitate din județul nostru, PSD Dâmbovița nu are un scor mai mic de 50% la nivelul de încredere politică.

De asemenea, vreau să le mulțumesc colegilor mei parlamentari - senatorului Titus Corlățean, deputaților Carmen Holban, Ioan Vulpescu, Radu Popa și Marian Țachianu pentru amendamentul depus la bugetul de stat, datorită căruia județului Dâmbovița îi vor fi alocate 3,5 milioane de lei. Cu această sumă, la care se va adăuga contribuția Consiliului Județean Dâmbovița de 3,5 milioane de lei, vom achiziționa un aparat RMN și un mamograf, echipamente esențiale Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște și sănătății dâmbovițenilor.

Nu în ultimul rând, le mulțumesc #DÂMBOVIȚENILOR, alături de care, în ultimii 3 ani, am făcut cea mai bună #ECHIPĂ pe care a avut-o acest județ!

Sărbători liniștite tuturor!", a precizat liderul PSD Dâmbovița.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel