Corneliu Ștefan: 2022, anul proiectelor majore pentru Dâmbovița
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Anul 2022 a fost unul dificil din cauza conflictului de la granițele țării noastre, dar și din cauza efectelor în lanț produse de majorarea prețurilor la combustibili și energie, precizează Corneliu Ștefan, președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița în cadrul bilanțului realizat pe anul 2022.

"Însă, chiar și în aceste condiții, suma proiectelor aflate în diferite stagii de implementare la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița se ridică la peste 1 miliard de euro. Sunt contracte încheiate, sunt scoase la licitație lucrări, unele deja au intrat în execuție, iar altele sunt în fazele finale premergătoare proiectării tehnice și execuției. Am reușit ca, în doar doi ani, să scoatem Dâmbovița din conul de umbră în care intrase. A fost un efort comun, iar munca în echipă a făcut diferența: implicarea aparatului Consiliului Județean, a consilierilor județeni și locali, a primarilor, parlamentarilor și prefectului județului Dâmbovița, a tuturor instituțiilor și ministerelor a schimbat radical și în bine modul în care județul Dâmbovița este privit și perceput. Toate proiectele de aici sunt rezultatele noastre, ale celor care cred în județul nostru, ale celor care cred în dâmbovițeni.

Ambulatoriuul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Se lucrează, iar valoarea proiectului este 3,4 milioane euro.

Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.  Se lucrează, investiția ridicându-se la 1,7 milioane euro. Se extinde și dotează Secția Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște - 2 milioane de euro. Datorită unui amendament depus la bugetul de stat de către parlamentarii PSD Dâmbovița, avem asigurată suma de 2,5 milioane de lei pentru achiziția  unui aparat angiograf.

Inelul 2 de centurăal municipiului Târgoviște!  Traseul final al celui mai important drum care se construiește de la zero în județul Dâmbovița este aprobat. Valoarea estimată este de aproximativ 147.000.000 de euro.

Inelul de centură Pucioasa - Fieni!  Suma necesară pentru aceasta investiție se ridică la aproape 158.000.000 de euro. Suntem în etapa obținerii avizelor.

Centura Municipiului Moreni!  Se lucrează la documentație pentru a se găsi cea mai bună variantă de traseu a drumului care va ușura foarte mult condițiile în care se circulă în Moreni, dar și în comunele Gura Ocniței și I.L. Caragiale. Estimăm că vom avea un drum de ocolire de aproximativ 15 km lungime, valoarea aproximată a întregului proiect fiind de 35.000.000 euro.

Centura orașului Găești, proiect în totalitate al Consiliului Județean Dâmbovița - 80.000.000 lei din investiția totală de 89.000.000 de lei sunt asigurați prin „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Dâmbovița urmând să susțină diferența din diverse surse.

Modernizarea DJ 714 sector Bolboci - Contur Lac Bolboci - Cheile Tătarului. Contractul de finanțare este semnat și se lucrează pe acest drum important pentru turismul dâmbovițean în valoare de 9.830.000 lei;

Reabilitarea DJ 712A Runcu Râu Alb. Am semnat contractul de finanțare. Valoarea totală a proiectului este de 15.200.000 de lei, din care, prin „Anghel Saligny”, avem asigurată suma de aproximativ 9.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița urmând să contribuie cu diferența de 6.100.000 de lei.

Reabilitarea și modernizarea DJ 724 Malu cu Flori Pucheni – finanțarea prin "Anghel Saligny" este de aproape 41.000.000 de lei. Suntem la faza de licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, dosarul fiind în evaluare. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 74.000.000 de lei, diferența urmând să fie suportată de CJD.

Așadar, mă bucur să vă reamintesc faptul că, prin "Anghel Saligny", 82 de primării și Consiliul Județean Dâmbovița vor investi 1.360.000.000 de lei în 137 de proiecte de drumuri, poduri, rețele de apă uzată, proiecte de care vor beneficia toți dâmbovițenii. 

Sunt scoase la licitație lucrările pentru modernizarea a 60 de km de drumuri județene, în acest moment așteptându-se validarea procedurilor pentru cel mai mare proiect de acest tip din județul nostru. Totalul investiției pentru proiectul "Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 712 (Pucioasa - Brănești - Vulcana Pandele - Șotânga - Târgoviște), DJ 720 C (Gura Ocniței - Ocnița) și DJ 720 (Gura Ocniței - Adânca - Bucșani - Mărcești - Finta - Postârnacu - DN 1A) se ridică la aproximativ 65.000.000 de euro (cu TVA)". În cel mai scurt timp, vor fi scoase la licitație și lucrările de execuție. A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru modernizarea DJ 714 Glod - Sanatoriul Moroeni - Bolboci - Padina - Peștera. Avem în vedere construirea unui drum nou  cu o lungime de 3,7 km, care să lege DN71 de DJ714, dar și modernizarea traseului Glod-Sanatoriu Moroeni-Bolboci-Padina-Peștera. Acest tronson are o lungime de 19,11 km. Lucrările presupun și construirea unui pod nou peste Râul Ialomicioara. Valoarea estimată a proiectului se ridică la aproximativ 66.000.000 de euro, TVA inclus.

Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată - 440.000.000 de milioane de euro. Sunt scoase la licitație 15 loturi de lucrări din totalul de 19, iar anul acesta au fost semnate contracte de aproximativ 83.000.000 de euro. Beneficiarii finali ai acestui mega-proiect vor fi 250.000 de dâmbovițeni. Județul nostru este cu mulți pași în fața altor județe din țară în ceea ce privește gestionarea și colectarea selectivă a deșeurilor. Măsuri precum colectarea selectivă a deșeurilor din întreg județul, proiectul de peste 90.000.000 de euro, "Instalație de  tratare a deșeurilor colectate separat", la a cărui documentație lucrăm acum, precum și #proiectele primăriilor dâmbovițene privitoare la o mai bună și mai consistentă colectare a deșeurilor au făcut din #Dâmbovița un exemplu pentru foarte multe administrații din țară. Se lucrează la reabilitarea, refuncţionalizarea şi asigurarea dotării necesare pentru sporirea gradului de confort instituţional al persoanelor cu dizabilităţi la Școala Gimnazială Specială Târgoviște  - 1,5 milioane de euro.

Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii "Fosta Școală de Cavalerie"   în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița” – 2,5 milioane de euro. Se lucrează la documentații și se obțin ultimele avize pentru ca în februarie să scoatem la licitație execuția lucrărilor.

Programul Județean de Dezvoltare Locală este o reușită. O demonstrează numărul de contracte încheiate în cei doi ani de când l-am lansat. Sunt 107 parteneriate încheiate cu 60 de primării, care au o valoare totală de peste 230.000.000 de lei. Din această sumă, 97.000.000 de lei sunt asigurați de Consiliul Județean Dâmbovița. Mai sunt multe alte investiții pe care aș putea să le amintesc, investiții care vor transforma județul nostru într-un pol de dezvoltare al regiunii Sud-Muntenia.

Noul stadionul din Târgoviște pentru care a fost semnat contractul de proiectare și construire  ar fi una dintre ele. Valoarea acestuia este de 55.000.000 de euro, Consiliul Județean Dâmbovița contribuind cu aproximativ 5.000.000 de euro. Totodată, am mai putea vorbi de asocierile administrației județene cu primăriile dâmbovițene, dar și cu Guvernul României. Toate aceste proiecte mă fac să spun că anul 2023 va fi unul și mai bun din toate punctele de vedere!

Este o promisiune pe care o vom onora!", precizează Corneliu Ștefan

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel