Corlățean: Nu vom recunoaște referendumul din Crimeea
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
corlatean
corlatean

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a transmis luni, la Kiev, că referendumul pe care autorităţile proruse din Crimeea intenționează să îl organizeze la sfârşitul săptămânii, pentru ruperea de Ucraina şi alipirea de Rusia, este „ilegitim, ilegal, neconstituţional” și nu va fi recunoscut.

„Nimeni din comunitatea economică, euro-atlantică nu va recunoaşte decizii adoptate cu prezenţă militară rusă în Crimeea, decizii care ar contraveni puterii suverane a Ucrainei, care se exprimă prin intermediul guvernului legitim de la Kiev, prin intermediul Parlamentului, care este absolut legitim, astfel încât poziţia noastră va fi extrem de clară”, a declarat Titus Corlățean, citat de Mediafax.

Ministrul Afacerilor Externe din România a depus luni flori şi candele lângă Piaţa Independenţei din Kiev, în memoria celor care şi-au pierdut viaţa pe EuroMaidan, descriindu-şi gestul drept unul „simbolic”, „în semn de respect pentru jertfa multor tineri ucraineni în condiţii atât de dramatice”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel