14 noi, 22:20
Corina Creţu, MCV: Nu trebuie să ne jucăm cu viitorul nostru
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, consideră că România trebuie să continue drumul său european, apreciind că o eventuală părăsire a Uniunii Europene ar fi 'o catastrofă naţională'. 
Corina Crețu

'Mesajul meu este acela că România trebuie să continue drumul său european. (...) Nu trebuie să ne jucăm cu viitorul nostru. (...) Este surprinzător ca o ţară care a cunoscut atâtea beneficii din partea Uniunii Europene (...) să dai cu piciorul tuturor acestor oportunităţi. Nu cred că îşi doreşte cineva acest lucru şi îmi pare rău că a venit, nu ştiu, din neant, această posibilitate ca România să iasă vreodată din Uniunea Europeană. Deci asta, după părerea mea, ar fi o catastrofă naţională şi vom fi cu toţii responsabili pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri', a declarat Corina Creţu miercuri, la România TV.

UE nu vrea răul României

Ea a mai spus că, după rezoluţia privind statul de drept în România adoptată de Parlamentul European şi ultimul Raport MCV, nu ar trebui să se creeze pe plan intern impresia că Uniunea Europeană ar vrea răul României. 'Aş vrea ca partidele să privească cu înţelepciune şi să nu pună într-o cheie complotistă, că cineva ne vrea răul. Este un rezultat a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Este greu de luptat cu o imagine deja creată, de aceea eforturile trebuie să fie suplimentate din acest punct de vedere. Sigur că acum intrăm şi într-o perioadă preelectorală legată de alegerile europarlamentare. Sunt cele mai politizate dezbateri în Parlamentul European', a precizat Corina Creţu. 





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Crossuri parteneri
s
DCBusiness.ro
s
DCMedical.ro
s
StiriDiaspora.ro
s
DefenseRomania.ro