Corina Crețu: Liberalii se vor convinge că oamenii judecă faptele, nu vorbele
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Vot stampila
Vot stampila

Europarlamentarul PSD, Corina Crețu, transmite că nu îi înțelege pe liberali, care, în opinia sa, au anunțat ruperea USL „ca și când numai la revenirea în Opoziție au visat toți anii ăștia”. Ea adaugă că membrii PNL se vor convinge că oamenii judecă faptele, nu vorbele.

„Nu cred că ruperea USL este un lucru bun pentru România și pentru interesul public. Nu am înțeles și nu am să înțeleg bucuria unora dintre liderii liberali, care au anunțat ruptura ca și când numai la revenirea în Opoziție au visat toți anii ăștia.

Înainte de a fi o alianță împotriva lui Traian Băsescu, USL a fost un instrument pentru o guvernare care să relanseze economia și să producă mai mult bine social. Acest lucru s-a întâmplat. Mi se pare lipsit de sens ca un partid să nu capitalizeze lucrurile bune făcute, și să critice, din Opoziție, ce a făcut bine, la Putere fiind.

Se spune că USL nu ar fi avut alegătorii ei. Cred că este o impresie greșită. Cunosc oameni care au venit la vot, după mulți, mulți ani tocmai pentru că au crezut în USL. Sunt oameni care au sensibilități sociale marcate, și care cred, în același timp, într-o politică economică în care libera inițiativă să fie la loc de cinste”, spune Corina Crețu.

Vorbele nu țin oamenilor de foame

„Sper că vom trece cu toții cu demnitate peste acest moment. A ne arunca unii altora acuze adesea absurde este contraproductiv. Nu este cazul să tăiem toate punțile, toate canalele de comunicare. Am spus, și liberalii se vor convinge curând de valabilitatea acestui lucru, evident, până la urmă: rezultatele în alegeri depind de reușita guvernării. Oamenii ne judecă după ceea ce facem, nu după cât de frumos vorbim. Lor vorbele noastre nu le țin de foame, nu le oferă locuri de muncă sau o viață mai bună.

Dacă liberalii nu-și mai asumă guvernarea, este responsabilitatea lor. Cred că România trebuie să rămână pe direcția pe care se află acum, să continue să crească economic, să atragă investiții străine și fonduri europene, să lupte cu sărăcia mult prea multor români, sărăcie la care Traian Băsescu și guvernul Boc au contribuit din plin. Păcat că un proiect bun, USL, se oprește aici. PSD va continua să-și asume responsabilitățile care-i revin. Și românii vor aprecia asta”, adaugă europarlamentarul social-democrat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel