Data publicării:

Corina Crețu: "Impasul libian impune o reformă urgentă a funcționării Consiliului de Securitate al ONU"

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
corina cretu psd europarlametar
corina cretu psd europarlametar

Europarlamentarul Corina Crețu, vicepreședinte al Comisiei de Dezvoltare a Parlamentului European, a propus, ieri, în cadrul reuniunii Grupului de Lucru UE-ONU, promovarea unui proiect de reformare a modului de funcționare al Consiliului de Securitate al ONU, în vederea eficientizării implicării acestui for în crizele umanitare internaționale, precum cea din Libia.

"Eșecul spre care riscă să se îndrepte intervenția pentru protejarea civililor libieni poate avea un impact devastator asupra credibilității angajamentelor umanitare. Ne temem să nu comitem abuzuri, depășind limitele impuse de rezoluția Consiliului de Securitate, dar asta permite regimului de la Tripoli să continue seria crimelor. E nevoie de o noua rezoluție, care să lărgească mandatul coaliției internaționale, dar mă tem că va fi foarte dificil de obținut un consens în acest sens. Impasul actual este o dovadă elocvență că ONU trebuie să se adapteze urgent pentru a putea face față noilor provocări", a adeclarat Corina Cretu, se arată într-un comunicat de presă.

Europarlamentarul român a pledat, în acest context, pentru o poziție mai vocală din partea UE, căreia contribuția masivă în planul ajutorului umanitar nu îi conferă o poziție pe măsură la nivel global.

Corina Cretu a primit, ieri, răspunsul Comisiei Europene la interpelarea privind eficiența acțiunilor europene pentru a diminua suferința populației civile libiene.

"Până în prezent, Comisia a alocat 50 de milioane euro, iar cele 27 de state membre au contribuit cu suma totală de 52 de milioane euro, astfel încât valoarea totală a ajutorului umanitar acordat de UE s-a ridicat la 102 milioane euro", se menționează în răspunsul scris al comisarului european pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și reacția la situații de criză, Kristalina Georgieva.

Printre acțiunile finanțate de UE, comisarul european enumeră evacuarea pe cale marină a 2000 de civili din Misrata, aprovizionarea cu hrană, apă, produse de igienă și medicamente, atât în Misrata, cât și în alte regiuni din Libia în care oamenii se află într-o situație vulnerabilă. Ajutorul finanțat de Comisie include, de asemenea, acordarea de asistență în taberele de tranzit de la frontierele cu Tunisia și Egipt, precum și acordarea de îngrijire medicală de urgență, furnizarea de adăposturi, hrană și produse nealimentare. Până în prezent, Comisia Europeana a sprijinit repatrierea a 26.000 de resortisanți ai țărilor terțe către statele de origine si evacuarea a 5 800 de europeni.

"În ciuda eforturilor semnificative ce au fost depuse, există, din păcate, zone extinse din teritoriul libian, controlate de regimul Gaddafi, în special în vest, unde este refuzat în continuare sau este limitat considerabil de către autorități accesul pentru acordarea ajutorului umanitar", consideră europarlamentarul Corina Crețu, care atrage atenția asupra necesității unei noi strategii pentru a preîntâmpina un dezastru umanitar major.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel