Corina Crețu e gata să treacă la PSD: Asta ne-am dorit, și eu, și Victor Ponta
Data publicării:
Autor: Sonia Baciu
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres
Europarlamentarul Corina Crețu și-a dat demisia din PRO România, în care a fost prezentă în ultimii 5 ani.

Europarlamentarul Corina Crețu, care și-a dat marți demisia din PRO România, și-a arătat disponibilitatea de a colabora cu Partidul Social Democrat, în cazul în care partidul are nevoie de experiența sa, dar și de a-și continua activitatea la nivel european, în interesul României, scrie Agerpres.

”Dacă PSD are nevoie de mine, voi răspunde pozitiv. În primul rând, pentru că aș vrea să-mi continui această experiență pe care o am pentru țară. Dacă nu, sigur că fiecare poate supraviețui. Mi-aș fi dorit o alianță, sincer, dar la momentul acesta chiar nu mai e posibilă această alianță. (...) Că nu mai e loc în politica românească, e o enigmă și pentru mine. Asta este viața”, a menționat Corina Crețu.

Europarlamentarul român a amintit colaborarea dintre Pro România și PSD.

”O colaborare cu PSD ne-am dorit dintotdeauna - și Victor Ponta, și eu. Puteți vedea declarațiile noastre din ultimii doi ani și jumătate. Acum doi ani și jumătate, trei ani, domnul președinte Marcel Ciolacu a trimis către presă o scrisoare în care era de acord ca Pro România să intre în Partidul Socialiștilor Europeni, pentru că așa e regula: partidul cel mai vechi trebuie să agreeze partidul cel mai recent venit. (...)

Dânsul a fost foarte deschis atunci. Colegul nostru care reprezintă PSD în PES a vorbit foarte frumos că locul nostru este în familia socialiștilor europeni. Eu am 29 de ani de când sunt membru PSD plus cinci ani de Pro România. Practic, am crescut în politică. Dar probabil că există viață și fără politică. Nu știu. Încerc să mă uit în oglindă în fiecare dimineață și să mă gândesc că poate pot alții mai mult și mai bine. Eu sunt cu conștiința împăcată”, a spus Corina Crețu.

8 miliarde de euro, atrase pentru România

Europarlamentarul român a amintit câteva dintre realizările sale în calitate de comisar european, printre care atragerea a 8 miliarde de euro în România.

”Ajutorul meu a fost pentru oameni, în folosul lor și sunt foarte mândră că am lăsat în urmă lucruri palpabile, pentru care și astăzi primesc invitații la inaugurare ca urmare a semnăturilor mele.

Singura țară în care n-am primit niciodată vreo invitație este în țara mea. Aceasta este frustrarea mea și durerea mea cea mai mare, sinceră să fiu, pentru că merg pe Sebeș-Turda, dar nu cred că știe cineva că acea autostradă a fost semnată de către mine”, a menționat Corina Crețu.

Europarlamentara s-a întâlnit, miercuri seară, cu reprezentanți ai mass-media din România, participanți la programul Bursele JTI pentru jurnaliști, singurul de acest tip din România care funcționează de 25 de ani.

În cadrul programului, zece jurnaliști vizitează instituții europene din Bruxelles, sediul NATO și alți actori relevanți din viața publică a UE.

Citește și: Corina Crețu și-a dat demisia din PRO România din cauza colaborării cu AUR: ”Este o decizie pe care nu o pot gira”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel