Comisarul european Corina Crețu a prezentat noua propunere – așa numita Europă mai inteligentă – a Comisiei Europene în cadrul căreia inovarea și cercetarea vor avea un rol principal în noua perioadă de programare 2021-2027.
„Universitatea Politehnica are câteva proiecte europene de succes şi voi prezenta noua propunere a Comisiei Europene în cadrul căreia inovarea, cercetarea, ceea ce am numit noi Smarter Europe va avea un rol principal în noua perioadă de programare 2021-2027. Ideea noastră la Comisie este de a face paşi înainte spre nevoile de bază cum sunt infrastructura, apa şi aşa mai departe, către ceea ce noi considerăm că sunt motoarele unei economii şi aici vorbim despre Cercetare, Inovare. Este un moment aniversar în legătură cu ceea ce s-a reuşit să se facă în domeniul cercetării în general în Europa”, a afirmat Corina Crețu.
Totodată, ea a ținut să precizeze faptul că Universitatea Politehnica este o instituţie de învăţământ superior de prestigiu la nivel european și care are, pentru ea, o încărcătură emoțională, având în vedere că tatăl său a fost mulţi ani profesor acolo.
„În primul rând, îmi face o mare plăcere să fiu aici. Este o universitate de prestigiu, singura care face parte din acest lanţ a universităţilor europene (n.r. – CESAER). Pentru mine are şi o încărcătură emoţională. Deşi am absolvit Academia de Studii Economice, tatăl meu avea birou acolo şi până a murit, în 1995, când eram mică ani de zile am stat şi l-am aşteptat aici să-şi termine cursul. Cunosc pasiune cu care își făcea meseria, peste 20 de generații de ingineri au trecut prin mâna lui. Sunt foarte bucuroasă că mă aflu aici și știu că el ne privește”, a menționat Corina Crețu.
Programele Start Up, în special cele din domeniul HighTech care în principal pornesc din cadrul universităților, sunt, în opinia mea, motoare ale schimbărilor economice și oferă și oportunități de muncă în Uniunea Europenă și de aceea ar trebui să li se permită să beneficeze complet de noile tehnologii și digitalizări pentru a reuși în tranziția de integrare într-o economie mult mai globală, conectată și într-o continuă schimbare.
Declarația a fost făcută în incinta Universității POLITEHNICA din București (UPB), care a găzduit Adunarea Generală a CESAER (Conference of European Schools for Advanced Engineering Education and Research) – una dintre cele mai importante asociații universitare la nivelul Uniunii Europene. Evenimentul a reunit reprezentanții a peste 50 de universități europene, împreună cu personalități din lumea cercetării și a învățământului superior.
Tema evenimentului a fost legată de importanța colaborării în cercetare, inovație și educație și de beneficiile economice pe care le poate aduce întărirea colaborării internaționale între universități în aceste domenii. În cadrul evenimentului au fost discutate atât rolul universităților în spectrul mai amplu al cercetării și inovării, cât și negocierile purtate de CESAER pentru crearea unei noi generații de instrumente de finanțare ale Uniunii Europene. O importanță deosebită a fost acordată și eforturilor de continuare a colaborărilor cu universități din Regatul Unit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă