"Coridor sanitar" în CE și PE. Ciolacu anunță pactul dintre PPE și PES. Pozițiile negociate de România în viitoarea Comisie
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
FOTO: Freepik @wirestock
FOTO: Freepik @wirestock
Marcel Ciolacu spune că la nivelul Comisiei Europene se încearcă crearea unui "coridor sanitar". Totodată, premierul a spus și ce poziții negociază România în CE și Parlamentul European.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că la nivelul Comisiei Europene se încearcă crearea unui "coridor sanitar pentru populiști și pentru extremiști".

"Există în momentul de față o înțelegere între două familii politice rivale, populari-europeni și social-democrații, pentru modul în care se va alcătui Comisia, pentru modul în care va fi noua administrație a Uniunii Europene, împreună social-democrați cu cei din familia populară? Există o înțelegere și o negociere în momentul de față, motiv pentru care mergeți pentru această coaliție pentru europarlamentare?", l-a întrebat Mihai Gâdea pe Marcel Ciolacu.

"Categoric, da", a răspuns Marcel Ciolacu.

"Dar e a fost și acum 4 ani. Nici popularii, nici socialiștii nu au singuri 50%. În Europa se vorbește foarte des și mai ales la nivelul liderilor europeni, și de la populari, și de la socialiști, de acel coridor sanitar care să se facă pentru populiști și pentru extremiști. Asta înseamnă că forțele democratice, inclusiv Renew, să se unească și să facă acest coridor sanitar, ca la decizie extremiștii să nu poată ajunge. Și eu cred că este o decizie înțeleaptă, o decizie corectă, mai ales în contextul european actual", a mai declarat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: Înainte să plec la Roma am vorbit cu domnul Nicole Ciucă 

"Sondajele arată că cele două familii politice, populari europeni și social-democrații, ar fi suficienți în Parlamentul European pentru a putea vota?", a întrebat Mihai Gâdea.

"54% în acest moment. Mai este până la alegeri. Cum spunea Churchill, șapte zile în politică e mult. Sper că nu se supără domnul Nicolae Ciucă, eu înainte să plec la Roma am vorbit cu domnul Nicole Ciucă de a avea o abordare comună în ceea ce privește România și unde se găsește România în structurile europene în viitor și domnul Nicolae Ciucă, familia din care face parte, europeană, am stat de vorbă și împreună am transmis liderilor și socialiștilor, și popularilor, le-am transmis ce poziții și unde dorește România să se regăsească. Este o abordare corectă", a spus Marcel Ciolacu.

"Cu alte cuvinte ați negociat poziții pentru România în viitoarea Comisie?", a întrebat Mihai Gâdea.

"Categoric că da. Este pentru prima oară când cele două mari partide din România au aceeași poziție și aceeași voce, depășind orice orgoliu. Eu cred că România trebuie să se regăsească reprezentată și la nivel de vice-președinte al Comisiei, și la nivel de vice-președinte al Parlamentului European. Politica înseamnă negociere, am spus foarte clar care sunt solicitările noastre. Sunt convins că domnul Nicolae Ciucă va negocia și dânsul în aceeași direcție. Ca să fii vice-președinte al Comisiei trebuie să fi fost două mandate de comisar, să fi fost prim-ministru sau să fi fost președinte de stat. Să nu iasă breaking news că ajunge domnul Iohannis că nu am avut această discuție", a spus Marcel Ciolacu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel