"Nu este realist să spunem 'vom discuta cu voi doar dacă veţi veni la masa negocierilor gata să abandonaţi programul vostru' nuclear", a spus Tillerson în cadrul unei conferinţe de presă la Washington.
Până acum, SUA afirmau că orice negociere nu poate viza decât denuclearizarea Peninsulei Coreea. "Ei au investit mult prea mult în aceasta", a estimat şeful diplomaţiei americane cu privire la dezvoltarea rachetelor intercontinentale şi a armelor nucleare de către regimul de la Phenian.
"Am spus, la nivel diplomatic, că suntem gata să discutăm imediat ce Coreea de Nord va dori să discute. Suntem gata să avem o primă reuniune fără condiţii prealabile", a spus Rex Tillerson.
Cu toate acestea, şeful diplomaţiei a subliniat, la fel ca înainte, că discuţiile nu pot interveni decât "într-o perioadă de calm". "Va fi dificil să vorbim dacă în mijlocul discuţiilor noastre veţi decide să testaţi o altă rachetă", a declarat el, amintind de numeroasele teste balistice şi nucleare nord-coreene din ultimele luni.
"Să ne întâlnim, să vorbim despre vreme dacă doriţi, sau să discutăm pentru a şti dacă este nevoie de o masă pătrată sau rotundă pentru a vă face plăcere. Dar cel puţin să ne vedem faţă în faţă şi apoi vom putea începe să elaborăm o foaie de parcurs pentru ceea ce dorim", a detaliat secretarul de stat american, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video