Coreea de Nord admite că pandemia a intrat în țară, aceasta fiind „purtată de vânt”
Autoritățile din Coreea de Nord anunță că au identificat sursa focarului de COVID și susțin că virusul a intrat în țară fiind purtat de vânt. De aceea, locuitorilor li s-a cerut să nu atingă obiecte străine, purtate de vânt, în apropierea graniței cu Coreea de Sud.
Coreea de Nord susține că a identificat sursa focarului de COVID: „lucruri străine" în apropierea graniței cu Coreea de Sud, potrivit Sky News. De aceea, autoritățile nord-coreene îi avertizează pe cetățeni să „fie vigilenți la lucrurile străine care vin prin vânt și alte fenomene climatice". Avertizarea apare în timp ce epidemia COVID-19 se răspândește în continuare în țară.
„Se știa că un soldat în vârstă de 18 ani, numit Kim, și un copil de grădiniță de cinci ani, numit Wi, au intrat în contact cu lucruri străine pe un deal din jurul cazărmii și al cartierelor rezidențiale din Ipho-ri la începutul lunii aprilie", au relatat jurnaliștii nord-coreeni de la KCNA.
Cei doi au avut simptome și ulterior au fost testați pozitiv pentru coronavirus. Ipho-ri se află pe coasta de est, în apropiere de granița cu Coreea de Sud.
„Rezultatele investigației au arătat că mai multe persoane care au venit din zona Ipho-ri, din comitatul Kumgang, din provincia Kangwon în capitală la jumătatea lunii aprilie au avut febră, iar în rândul contacților lor a fost observată o creștere bruscă a cazurilor de febră", a adăugat KCNA.
Dezertorii nord-coreeni și activiștii sud-coreeni obișnuiesc să zboare cu baloane peste granița puternic păzită, transportând pliante și ajutoare umanitare.
Dictatorul Kim vrea să predea rachete nucleare tactice generalilor săi: o ţară vecină este în pericol
Noua ameninţare nord-coreeană reiese din planul de alocare a trupelor din prima linie.
„Planul de modificare şi extindere a sarcinilor operaţionale încredinţate unităţilor de frontieră”, este titlul documentului pe care Kim Jong-un tocmai l-a discutat cu generalii nord-coreeni, în cadrul şedinţei Comisiei Militare Centrale de la Phenian.
ar noile misiuni pentru trupele din prima linie ar implica desfăşurarea de arme nucleare pe paralela 38, gata de utilizare pe câmpul de luptă de către artileria nord-coreeană.
În imaginile difuzate de propaganda nordică este prezentat un ofiţer al Armatei indicând posibilele ţinte ale armelor nucleare tactice pe o hartă.
Tehnicienii de la Phenian au blurat fotografia, acoperind-o parţial, dar nu este greu de identificat provincia Gangwon, de pe coasta de est a Coreei de Sud. Poate însemna că, în caz de război, artileria nord-coreeană ar viza acea zonă inamică cu arme nucleare tactice, scrie Mediafax.
Uniunea Coreană: Noul lider al Coreei de Sud vrea unificarea cu Kim Jong Un
Noul lider al Coreei de Sud a optat pentru o abordare mai dură față de Coreea de Nord decât predecesorul său, dar un plan propus de administrația sa prevede o cale către un viitor pașnic pentru cei doi rivali și peninsula lor comună.
Potrivit Newsweek, cadrul, conceput sub președintele sud-coreean Yoon Suk-Yeol, își imaginează o foaie de parcurs în trei faze care implică mai întâi reconcilierea și cooperarea, apoi crearea unei Uniuni Coreene și, în final, a unei Corei unificate.
Vorbind despre primul pas, un oficial sud-coreean a declarat că, ”sub orice administrație, vom sprijini întotdeauna cooperarea și schimbul inter-coreean”.
Despre Uniunea Coreeană, oficialul a descris conceptul ca fiind ”foarte asemănător cu modelul Uniunii Europene, dar în ideea noastră despre Uniunea Coreeană, avem două sisteme diferite și două guverne diferite sub aceeași țară”.
”Vom avea sisteme ideologice diferite în țară”, a adăugat oficialul, ”dar vom avea aceeași țară în care încercăm să promovăm un model economic comun, cu o singură piață, un fel de unificare de facto”.
Această uniune provizorie ar include crearea unei zone economice unice și libertatea de circulație și ședere între cele două Corei, cunoscute oficial drept Republica Coreea (ROK) și Republica Populară Democrată Coreea (RPDC).
Faza finală, așa cum a descris-o oficialul, ar constitui o ”Coreea unificată, o țară unificată, o democrație liberală și o economie de piață în această fază a unificării”.
Oficialul a mai spus nou președinte sud coreean Yoon este dispus să-i întindă o mână deschisă lui Kim fără niciun fel de obligație.
”Suntem foarte deschiși către orice fel de asistență umanitară pentru RPDC, fără nicio condiție sau vreo situație politică și militară”, a spus oficialul. ”Suntem foarte deschiși și încercăm în mod constant să sprijinim poporul nord-coreean”.
Yoon, un fost procuror de rang înalt care a preluat funcția luna trecută și-a exprimat criticile față de concentrarea de prim ordin a predecesorului său pe pacea inter-coreeană.
Predecesorul său în funcție, fostul președinte Moon s-a întâlnit cu liderul suprem nord-coreean, Kim Jong Un de patru ori ca parte a unui proces de pace lansat în 2018, însă fără niciun rezultat, deoarece fricțiunile au predominat în cele din urmă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News