Coreea de Nord a testat joi cu succes o rachetă antiaeriană "recent dezvoltată", a anunţat vineri agenţia oficială de presă KCNA, transmite Agerpres, citând AFP.
Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) "a efectuat la 30 septembrie un tir de testare a unei rachete antiaeriene pe care a dezvoltat-o recent", a raportat agenţia nord-coreeană KCNA recepţionată la Seul.
"Performanţele remarcabile de luptă" ale rachetei "au fost verificate, odată cu introducerea unor noi tehnologii-cheie", a adăugat agenţia.
Rachetă planor hipersonică care poate zbura cu de cinci ori viteza sunetului
Acest test a urmat unei serii de lansări de arme. Săptămâna aceasta, Phenianul a afirmat că a testat o rachetă planor hipersonică şi, dacă se confirmă veridicitatea informaţiilor, ar constitui un progres tehnologic major, deoarece poate zbura cu de cinci ori viteza sunetului.
Aceste teste au provocat consternare internaţională, Statele Unite împreună cu Franţa şi Marea Britanie cerând o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.
Antony Blinken: Coreea de Nord favorizează "instabilitatea şi lipsa de securitate"
Programele de arme nucleare şi rachete balistice ale ţării sunt interzise prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi, prin urmare, sunt supuse mai multor sancţiuni internaţionale.
De la instalarea lui Kim Jong Un la putere, programele de înarmare au progresat, Phenianul justificându-le prin necesitatea de a se proteja împotriva unei eventuale invazii americane.
Dar pentru secretarul de stat american, Antony Blinken, Coreea de Nord favorizează "instabilitatea şi lipsa de securitate", a declarat el joi.
În urmă cu trei zile a fost lansată o rachetă hipersonică
Coreea de Nord a testat marţi cu succes o rachetă de tip planor hipersonic, a anunţat miercuri agenţia oficială de ştiri KCNA de la Phenian. Rachetele hipersonice sunt mult mai rapide decât rachetele convenţionale, balistice sau de croazieră.
De asemenea, sunt mult mai dificil de detectat şi de interceptat de către sistemele de apărare antirachetă, pentru care Statele Unite cheltuie miliarde de dolari. Armata sud-coreeană a informat despre lansarea unui proiectil de către Coreea de Nord la scurt timp după depistarea sa, marţi dimineaţă.
Dar, contrar obiceiului, nu a dezvăluit altitudinea maximă atinsă de rachetă sau distanţa parcursă, informaţii pe care Seul-ul, în general, le face publice foarte rapid. Potrivit presei sud-coreene, proiectilul lansat marţi de Coreea de Nord avea 'caracteristici de zbor diferite' faţă de cele anterioare. Vezi AICI reacția președintelui sud-coreean Moon Jae-In.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați