Cord Meier-Klodt: Suntem şocaţi şi tulburaţi de atacul de la Halle
Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, a declarat, joi, că trebuie combătută de la început orice manifestare de xenofobie şi antisemitism şi a arătat că oficialii germani sunt şocaţi şi tulburaţi de atacul de la Halle.
"La Halle a avut loc un act de violenţă cu un vădit caracter antisemit în cea mai sfântă zi a evreilor. Suntem şocaţi şi tulburaţi. Guvernul federal îl consideră un atac asupra întregii noastre ţări, care afectează toată societatea. Tocmai de aceea mă bucură puternicul semnal de solidaritate pe care atât politicieni germani de rang înalt, cât mai ales cetăţenii oraşului Halle l-au transmis imediat după atac. Trebuie să combatem de la început orice manifestare de xenofobie şi antisemitism şi să facem totul pentru a le reaminti şi explica noilor generaţii aceste capitole întunecate ale istoriei noastre", a spus Meier-Klodt cu ocazia unei ceremonii comune organizată de Ambasada Germaniei la Bucureşti şi reprezentanţii minorităţii evreieşti şi germane din Parlamentul României.
El a menţionat faptul că guvernul federal a extins de curând cercul persoanelor îndreptăţite la o pensie "în compensarea timpului petrecut într-un ghetou în România" şi că mai multe persoane pot solicita plata unei compensaţii lunare.
"Aş dori să menţionez proiectul cel mai emblematic al acestor zile - Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. Legea pentru înfiinţarea căruia a fost promulgată de preşedintele Iohannis cu două zile în urmă - un succes remarcabil pentru care doresc să le mulţumesc din tot sufletul tuturor celor implicaţi şi îi felicităm pe toţi cu mare drag", a mai spus Meier-Klodt.
La ceremonia organizată la reşedinţa ambasadorului au mai participat deputaţii Silviu Vexler şi Ovidiu Ganţ, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, oficiali germani şi membri ai comunităţii evreieşti din România, precum şi unul dintre supravieţuitorii pogromului asupra evreilor, Iancu Ţucărman.
Două persoane au fost ucise şi două au fost grav rănite miercuri într-un atac armat la Halle, unul dintre presupuşii autori fiind arestat. Atacul a vizat în principal o sinagogă, în care autorii au încercat să pătrundă şi unde au plasat explozibili, iar apoi un restaurant turc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News