Copreședinte ALDE: Țara e condusă de afară
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Copreşedintele tineretului ALDE, Ionuţ Negoi, a comentat, sâmbătă, decizia celor doi oameni responsabili cu guvernarea ţării, Preşedintele Klaus Iohannis şi Prim-ministrul Dacian Cioloş, de a pleca în vacanţă simultan. Potrivit liderului TLDE, gestul celor doi demonstrează că România a devenit o ţară condusă de la distanţă, nu doar la figurat, ci şi la propriu.

„Bineînţeles că orice om, fie el şi politic, are dreptul la repaos, are dreptul la concediu. Nu e o chestiune pe care să ne permitem să o criticăm, chiar dacă uneori, atunci când ne referim la primul om în stat, domnul Klaus Iohannis, aceste pauze de la îndatoririle sale sunt poate prea dese. Însă faptul că oamenii care ar trebui să conducă această ţară decid să plece în concediu în acelaşi timp ne ridică unele semne de întrebare.

În primul rând, nu înţelegem cine conduce în acest moment Guvernul României, pentru că în Monitorul Oficial, spre deosebire de practica guvernării anterioare, nu a fost publicată nicio decizie prin care atribuţiile premierului să fie preluate de vreun vicepremier.

Apoi, ar mai fi o întrebare, poate retorică: după ce ne-au convins că deciziile Executivului se iau la Bruxelles, nu în Palatul Victoria, distinşii guvernanţi nevotaţi de nimeni vor să ne arate că ţara aceasta e condusă de la distanţă chiar la propriu, nu doar la figurat?", a precizat Ionuţ Negoi, copreşedinte al Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel