Copilul rănit în accidentul de la Tulcea, operat: I-a fost scoasă splina şi i se coase ficatul
Copilul grav rănit în accidentul din Tulcea, internat în Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni, este operat, a declarat, vineri,purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Florian Bica.
"Copilul este în sala de operaţie chirurgie generală, i-a fost scoasă splina şi i se coase ficatul", a spus medicul Florian Bica, citat de Mediafax.
Copilul are şi un traumatism cranio-cerebral grav, pentru care medicii ar putea interveni, a precizat Bica.
Șapte oameni au murit și 8 au fost răniți într-un accident rutier. Accidentul s-a petrecut pe DE 87 Tulcea – Cataloi, în care au fost implicate patru autovehicule. Unul dintre ele a luat foc. Din primele informațiii se pare că mașinile de lux implicate în accident participau la o cursă ilegală.
Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean Tulcea, unde au fost transportate nouă persoane rănite, în urma accidentului şi-au pierdut viaţa şapte persoane, dintre care şase au fost găsite moarte la locul accidentului, iar a şaptea a murit la spital, având hemoragie internă, cu ruptură de rinichi şi ficat şi murind în timpul intervenţiei chirurgicale.
Șoferul care a provocat accidentul nu avea permis de conducere, au stabilit poliţiştii tulceni. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Tulcea, joi, un tânăr de 21 de ani, din Tulcea, aflat la volanul unui autoturism BMW care se deplasa pe drumul european 87, în afara municipiului Tulcea, a vrut să depăşească o maşină Audi, condusă de un bărbat de 30 de ani, şi, întrucât nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare, a acroşat-oVEZI ȘI: Patru persoane rănite în accidentul de la Tulcea, transportate în CapitalăFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News