Copilotul lui Adrian Iovan explică ce s-a întâmplat înainte de accident

Copilotul avionului care a aterizat forțat luni după-amiază în Munții Apuseni le-a povestit medicilor ce s-a întâmplat la bordul aeronavei cu câteva minute înainte de accident.
Acesta a explicat că pilotul Adrian Iovan s-a apropiat prea mult de sol, în tentativa de a dezgheța aeronava. La un moment dat, a început să se formeze gheață pe aripile avionului, s-a încercat degivrarea, însă avionul a pierdut din altitudine și a ieșit din plafonul de ceață. În secunda următoare s-a văzut un vârf de brad, iar de acolo a început căderea, a spus copilotul lui Adrian Iovan, potrivit hotnews.ro.
Fostul președinte ROMATSA confirmă
Versiunea sa este confirmată și de fostul director general al ROMATSA, Aleodor Frâncu, cel care a spus că Adrian Iovan a cerut permisiunea să coboare aparatul de zbor la 2.100 de metri, o altitudine sub cea normală, mai scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News