Copil nevaccinat, mort în spital. CAZ REVOLTĂTOR
Un bebeluş, în vârstă de 10 luni, a decedat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Acesta nu era vaccinat.
Un copil de 10 luni s-a stins din viață la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, la câteva ore după ce a fost transferat de la Spitalul din Târgu Neamț, unde fusese internat pe 5 aprilie cu diagnostic de rujeolă, informa DSP Neamț. O anchetă epidemiologică a fost declanșată.
Copilul a fost catagrafiat de către medicul de familie din comună, la vârsta de nouă luni, în vederea vaccinării ROR (n.r. vaccin combinat care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei).
Medicul de familie s-a deplasat la domiciliul acestora pentru a vaccina copilul (la vârsta de nouă luni), dar părinții săi au refuzat vaccinarea copilului.
Rujeola, oreionul și rubeola sunt boli contagioase, ce pot determina complicații severe, precum bronhopneumonie, meningită, encefalită, pancreatită, pierderea sarcinii, iar, în unele cazuri, chiar decesul.
Date îngrijorătoare
Europa a înregistrat o creştere puternică a cazurilor de rujeolă în 2017, situaţie considerată o tragedie de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar România se află pe primul loc în topul statelor europene cu cele mai multe cazuri de pojar înregistrate anul trecut, respectiv 5.562, fiind urmată de Italia, cu 5.006 cazuri şi Ucraina, cu 4.767.
[citeste si]
Experții consideră că încrederea oamenilor în vaccinuri a scăzut. „Fiecare persoană din Europa care este afectată de pojar ne aminteşte că adulţii şi copiii nevaccinaţi, indiferent unde locuiesc, sunt supuşi riscului de a intra în contact cu boala, precum şi de a o răspândi către alte persoane care nu au putut fi vaccinate. Acest obstacol nu ne poate opri din a fi generaţia care îşi va elibera copiii de la aceste boli pentru totdeauna", declarase Zsuzsanna Jakab, din cadrul OMS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News