Data actualizării:
Data publicării:

Copil malnutrit mort. Părinți vegani, acuzați de crimă

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un cuplu de părinți vegani din SUA a fost acuzat de crimă după ce se presupune că băiatul lor a murit de foame după o dietă strictă de fructe și legume, potrivit Mirror.

Copilul a murit la o vârstă de 18 luni, cântărind doar 17 kilograme, aceeași greutate pe care o are un copil la 7 luni. Mama, în vârstă de 35 de ani, a declarat Poliției că bebelușul s-a născut acasă și nu a mai văzut niciodată un medic. Acesta a spus că a fost îngrijorată, dar a spus că nu a solicitat ajutor pentru că dormea când s-a petrecut tragedia.

Ceilalți trei copii ai lor, în vârstă de 3, 5 și 11 ani, au suferit, de asemenea, abuz și neglijență din partea copiilor, mai susțin anchetatorii. Se pare că Ryan și Sheila O'Leary, din Florida, SUA, le-au dau să mănânce celor patru copii mango, banane și avocado. 

Copilul a fost declarat decedat la casa familiei din Cape Coral, Florida, după ce mama sa s-a trezit și a observat că nu respiră și îi era frig. Sheila O'Leary a apelat la 911 în timp ce soțul ei, în vârstă de 30 de ani, a încercat să-l resusciteze pe băiat, a scris poliția într-un comunicat obținut de Fort Myers News-Press.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel