Copil în comă după anestezie. Medic: Lucrurile au decurs normal până la un moment dat
Anestezistul copilului care intrat în comă în timpul unei intervenții stomatologice susține că ”lucrurile au decurs normal până la un moment dat”.
Medicul care a făcut anestezia în cazul copilului de patru ani din Pitești care a ajuns în comă după o intervenție la stomatolog afirmă că „lucrurile au decurs normal până la un moment dat", iar atunci când au apărut complicații a „acţionat în parametrii profesionali", scrie Mediafax.
Cum a procedat medicul anestezist
Medicul anestezist Adrian Dinescu, cel care a făcut anestezia copilului de patru ani, a spus că a respectat toate protocoalele medicale şi că a folosit în cazul copilului de patru ani o analgo-sedare pe care a mai folosit-o în trecut de multe ori.
„Am o experienţă de peste 400 de copii care au efectuat anestezia în această formă, familia pacientului şi-a dat acordul pentru această clinică, lucrurile au decurs normal până la un moment dat. Am instituit resuscitarea cardiopulmonară rapidă, şi pacientul a plecat din clinică stabilizat. Consider că în momentul în care am avut un astfel de incident şi o complicaţie am acţionat în parametrii profesionali", afirmă, pentru Mediafax, medicul anestezist Adrian Dinescu.
În prezent, copilul este internat în stare gravă
„Copilul a făcut stop la stomatologie în urma unei anestezii generale şi a fost resuscitat local. Copilul este internat la reanimare, intubat şi ventilat mecanic, starea lui se menţine extrem de gravă sub tratament de specialitate, se fac investigaţii", a afirmat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu", dr. Raluca Grigore.
La solicitarea Ministerului Sănătăţii inspectorii DSP au început să facă verificări la clinica respectivă, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Ei au aflat că medicii de aici nu aveau voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acest cabinet are o secţie de ATI. Inspectorii DSP au amendat clinica cu 20.000 de lei.
Colegiul Medicilor Dentişti s-a autosesizat
„S-a adminsitrat o sedare intravenoasă, deci generală, pe care a administrat-o un medic de anestezie şi terapie intensivă, deci nu un stomatolog, a fost o echipă practic. Din experienţă vă spun că, dacă a fost o problemă, a fost o problemă legată de această anestezie general", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, dr. Dragoş Stanciu.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News