Data publicării:

Copil de șapte ani, în comă după antrenamentul de judo. A fost trântit de 27 de ori

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Cazul unui băiețel care se luptă pentru viața sa pentru că a fost izbit de podea de 27 de ori la antrenamentul de judo a șocat Taiwanul.

Conform BBC, puștiul de doar șapte ani al cărui nume a fost anonimizat și-a convins familia, în aprilie, că vrea să se înscrie la judo. La doară două săptămâni, înscrierea la judo i-a cauzat intrarea în comă și acum este de așteptat să rămână în stare vegetativă chiar și dacă supraviețuiește.

Într-un videoclip în care este protagonist, copilul este aruncat pe covor de un coleg de antrenamente mai mare. În timp ce lecția continuă, el strigă: „piciorul!”, „capul!”, „nu mai vreau!”, însă antrenorul îi ordonă să se ridice și îi spune celui mai mare să-l cotonogească în continuare. Odată ce nu se mai ridică, antrenorul îl ia în brațe și-l trântește de podea de câteva ori. La un moment dat, copilul vomită, însă „antrenamentul” nu încetează.

De ce nu l-a oprit nimeni pe antrenor?

 

Întrebarea de pe buzele taiwanezilor este „De ce nu l-a oprit nimeni?”. În sală se aflau mai mulți adulți, incluzându-l pe unchiul copilului din partea mamei. Acesta ar fi filmat întregul incident pentru a-i arăta surorii sale că nu e judoul pentru copilul ei.

„În Orient, e obișnuit să te aștepți ca copii să îndure dificultățile și să se supună autorității”, a spus directorul executiv al Humanistic Education Foundation, un ONG care a încercat ani la rând să pună capăt bătăii pe care o primesc copiii sub formă de pedeapsă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel