Copiii din Siria, clipe de coșmar. Cum îi puteți ajuta
Copiii din Siria trec prin clipe de coșmar.
World Vision România a demarat Campania "Ajută copiii refugiați din Siria! Ei n-au nicio vină, dar sunt cei mai afectați!" prin care doreștă sã sprijine zecile de mii de copii și mame cu nou-născuți care și-au părăsit căminele ca urmare a conflictului intern din Siria.
Acești copii sunt acum în pericol sã devină malnutriți, să fie abuzați și exploatați.
Cum îi puteți ajuta pe copii
Începând cu data de 15 octombrie devine activă, pentru 3 luni, linia de SMS 8825 prin intermediul căreia pot fi donați câte 2 euro pentru ajutorarea copiilor sirieni afectați de fenomenul migrației.
"E nevoie mai mult ca oricând de solidaritate, responsabilitate și încredere. E momentul ca împreună să acționăm rapid pentru a asigura condiții decente copiilor din taberele de refugiați. Cifrele neoficiale arată că peste 8.000 de copii umblă acum neînsotiți pe străzile din Serbia și Croația, fiind nevoiți să doarmă sub cerul liber, în prag de iarna, fără să beneficieze de hrană sau asistență medicală primară", a declarat Daniela Buzducea, director executiv World Vision Romania.
Conform ultimelor cifre furnizate de UNHCR, peste 4.013.000 oameni au părăsit Siria de la începutul conflictului intern și, potrivit estimărilor, numărul lor va ajunge la 4,27 milioane până la sfârșitul anului. În Europa au fost înregistrate aproape 429.000 cereri de azil ale cetăţenilor sirieni începând din anul 2011 și se așteaptă ca numărul acestora să crească.
Prin campania de strângere de fonduri prin SMS lansată, World Vision România se alătură demersului fundației derulat la nivel internațional de susținere din punct de vedere umanitar a acestor oameni. Până în prezent au fost distribuite pachete cu produse alimentare şi apă potabilă, precum și produse de igienă personală. La fiecare sfârșit de săptămână, echipe ale organizaţiei World Vision, special pregătite pentru astfel de situații, au mers în taberele de refugiați și au stat de vorbă cu copiii afectați de această criză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News