Data actualizării:
Data publicării:

Copiii, victime ale fenomenului FAKE NEWS. Antonia Matei (FJSC): E nevoie de educaţie media, încă din şcoala generală

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Joshua Miranda - Pexels
Foto: Joshua Miranda - Pexels

Lector univ. dr. Antonia Matei, Departamentul de Jurnalism, FJSC a subliniat importanţa unei educaţii media pentru toate categoriile de populaţie şi de vârstă, chiar din perioada claselor primare. 

Într-un interviu acordat DC News, lector univ. dr. Antonia Matei, Departamentul de Jurnalism, FJSC, a subliniat faptul că pentru a combate eficient fenomenul fake news şi al dezinformării este nevoie ca nu numai cei care lucrează în presă, jurnaliştii, să aibă o educaţie media corespunzătoare, ci şi publicul larg. Oamenii trebuie să înveţe să discearnă, să identifice ştirile tip "fake news", chiar şi copiii putând fi educaţi încă din timpul şcolii generale în acest sens. 

"Nu ştiu dacă radioul a dovedit, până acum, mai multă seriozitate şi poate de aceea, dar până la urmă, manualul vine cu informaţii şi despre radio şi despre televiziune, dar şi despre presa online şi pune foarte mult accentul pe educaţia media, care este atât de necesară.

Şi aici nu e vorba doar despre studenţii la Jurnalism sau Ştiinţele Comunicării, ci şi despre educaţia media pentru toată lumea. Pentru că, până la urmă, nu putem combate acest fenomen al dezinformării fără o educaţie media solidă, începută cât de timpuriu este posibil, chiar din şcoala generală aş putea spune, pentru că acum copiii sunt expuşi la conţinut media de foarte mici. Chiar şi cei de clasa întâi au telefon mobil. Observ că mai la modă printre cei mici este TikTok cu o influenţă foarte mare în tot fenomenul dezinformării, deci nu ne referim numai la Facebook", a explicat, într-un interviu acordat DC News, Antonia Matei.

VIDEO:

Youtube video image

Manualul UNESCO împotriva dezinformării, tradus de o echipă a FJSC, este disponibil gratuit online

O echipă de 50 de studenți și șapte cadre didactice de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București (FJSC, UB) a tradus în limba română unul dintre cele mai cunoscute publicații la nivel mondial împotriva dezinformării. Este vorba despre manualul UNESCO, „Jurnalism, fake news & dezinformare”, care este acum disponibil gratuit, online, în 24 de limbi, inclusiv limba română.

Manualul a fost lansat vineri, 14 mai, într-un eveniment online la care a participat, ca invitat special, doamna Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel