Data publicării:
Copii din Fâşia Gaza, trataţi în spitale din România
România a întreprins măsuri de sprijin populației civile afectate din Fâșia Gaza.
Opt copii din Fâşia Gaza, împreună cu familiile lor, au ajuns în România. Aceștia vor fi trataţi în unităţi medicale de specialitate. De asemenea, familiile lor vor fi plasate în grija Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Bucureşti.
S-a realizat transportul a 8 pacienți și a 24 de aparținători
"Având în vedere situația de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat și o criză umanitară în Fâșia Gaza, statul român a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populației civile afectate. În urma consultării cu președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situații de Urgență, a convocat în data de 04.07.2024, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea Organizației Mondiale a Sănătății, pentru acordarea de asistență medicală de specialitate și transport medical asistat pentru cei proveniți din zona conflictelor", conform unui comunicat.
Ajunși în România, pacienții au fost transportați la unități medicale de specialitate
"Transportul a 8 pacienți și a celor 24 de aparținători s-a realizat cu o resursă aeriană aparținând Ministerului Apărării Naționale, la bordul căreia, pentru acordarea asistenței medicale de specialitate s-au aflat o echipă medicală formată din 2 medici și 2 asistenți din cadrul UPU-SMURD al Spitalului Clinic de Urgență București - Floreasca, 1 medic și 2 asistenți militari din cadrul MApN. Ajunși în țară, pacienții au fost transportați la unități medicale de specialitate pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun, aparținătorii acestora urmând a fi plasați în grija Direcției de Asistență Socială a municipiului București.
Precizăm faptul că sprijinul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de Organizația Mondială a Sănătății, prin Mecanismul European de Protecție Civilă. La această acțiune de sprijin pe care România a derulat-o au participat premierul României, Marcel Ciolacu, ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu și secretarul de stat în MAI, șeful DSU, dr. Raed Arafat", conform unui comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News