Oamenii de știință europeni din domeniul spațial au fost îndemnați să își unească forțele cu NASA pentru a asigura succesul uneia dintre cele mai ambițioase misiuni spațiale planificate în acest secol.

Participarea la un zbor spațial robotizat către misterioasa planetă Uranus ar oferi "oportunitatea de a participa la o misiune revoluționară, de-a dreptul emblematică", au declarat astrofizicienii.

Apelul a fost făcut în Nature, cea mai importantă revistă științifică, într-un editorial special care a îndemnat Agenția Spațială Europeană (ESA) să formeze un parteneriat internațional cu NASA. O astfel de cooperare ar garanta că misiunea Uranus - care ar implica plasarea unei nave spațiale robotizate pe orbita planetei și lansarea unei sonde în atmosfera groasă și înghețată a acesteia - va fi finalizată la timp și în limitele bugetului.

Misiunea va dura 10 ani pentru a fi dezvoltată și 12-15 ani pentru a ajunge pe Uranus.

Crearea unui parteneriat între Europa și SUA pentru o misiune pe Uranus

Autorii editorialului, Olivier Mousis, profesor de astrofizică la Universitatea Aix-Marseille, și astrofizicianul american Robin Canup, de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado, au declarat: "O lipsă de implicare europeană substanțială într-o misiune emblematică, poate o dată în viață, ar submina, de asemenea, marea comunitate de oameni de știință, ingineri și tehnicieni implicați în explorarea spațială din întreaga Europă, care au un interes puternic pentru planete și pentru căutarea vieții extraterestre".

Crearea unui parteneriat între Europa și SUA pentru o misiune pe Uranus nu ar fi fără precedent. În 2004, nava spațială robot Cassini a NASA a intrat pe orbită în jurul lui Saturn înainte de a elibera o sondă construită de ESA, numită Huygens, care a aterizat apoi cu parașuta pe Titan, luna planetei, dezvăluind o lume cu o suprafață crocantă și fragilă și lacuri cu hidrocarburi lichide. Misiunea comună este considerată a fi o demonstrație clasică a beneficiilor cooperării internaționale în domeniul zborurilor spațiale.

În editorialul lor, Mousis și Canup susțin că, în cazul în care ESA nu profită de șansa de a se alătura unei misiuni pe Uranus, ar trebui creat un consorțiu de țări europene individuale pentru a construi sonda care ar fi lansată din nava spațială principală construită de SUA. Marea Britanie, care are un istoric bun în ceea ce privește crearea de structuri de cooperare în spațiu, ar fi bine plasată pentru a juca un rol cheie într-o astfel de întreprindere.

Uranus are caracteristici care îi conferă o importanță științifică deosebită

Oamenii de știință susțin că Uranus are caracteristici care îi conferă o importanță științifică deosebită. În timp ce restul planetelor din sistemul nostru solar se rotesc ca niște piroane, Uranus se află pe o parte. Și, deși nu este cea mai îndepărtată planetă de Soare, este cea mai rece din sistemul solar.

Uranus cunoaște, de asemenea, anotimpuri de o durată incredibilă. Fiecare pol petrece decenii în lumina soarelui non-stop, urmate de decenii de întuneric total. Cu toate acestea, doar o singură sondă spațială a vizitat vreodată Uranus: în 1986, Voyager 2 a trecut pe lângă ea, dezvăluind o lume fabuloasă, de un albastru palid, cu o familie de sateliți. De atunci, nu a mai existat nicio vizită.

Totuși, această lipsă de interes este pe cale să se schimbe. În urmă cu doi ani, Academia Națională de Științe a SUA a publicat un raport care a cerut NASA să lanseze o sondă pe Uranus ca misiune prioritară. Opiniile academiei au o influență enormă, iar acest lucru a pus NASA sub presiune pentru a lansa o navă spațială către Uranus în viitorul apropiat.

Două motive cheie stau la baza dorinței de a vizita Uranus

Două motive cheie stau la baza dorinței de a vizita Uranus. Primul este local. Sistemul solar este alcătuit din trei categorii de planete: lumile stâncoase interioare Mercur, Venus, Pământ și Marte; cei doi giganți gazoși Jupiter și Saturn, care se află mai departe de Soare; și apoi, la marginea sistemului solar, Uranus și Neptun. Acestea din urmă sunt cunoscute sub numele de giganți de gheață, deoarece au diametrul de patru ori mai mare decât cel al Pământului și posedă în atmosferele lor cantități mari de metan, apă și alte molecule care formează gheață.

Această ultimă trăsătură a fost întotdeauna considerată interesantă, dar nu suficient de interesantă pentru a justifica o sondă dedicată până când astronomii, înarmați cu o serie de telescoape și sonde spațiale noi și puternice, au început să studieze planetele care orbitează în jurul altor stele.

Spre surprinderea lor, au descoperit că planetele de mărimea lui Uranus și Neptun păreau să fie omniprezente în galaxia noastră. "Natura adoră să creeze planete de această dimensiune", a declarat Jonathan Fortney, cercetător planetar la Universitatea California, Santa Cruz, pentru revista Science.

Întrebarea - și al doilea motiv cheie al misiunii - este de ce? Au fost avansate multe teorii, dar până când Uranus nu va fi studiată în detaliu nu se vor putea oferi răspunsuri definitive. Pe lângă găsirea unor dovezi care ar putea explica de ce giganții de gheață sunt obișnuiți în jurul altor stele, misiunea ar avea ca scop și explicarea motivelor pentru care planeta este atât de rece și pentru care axa sa de rotație este înclinată lateral. Mousis și Canup insistă: "Motivațiile științifice pentru o misiune pe Uranus sunt convingătoare", conform The Guardian.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News