Convorbire Trump- Zelenski. Cel puţin patru responsabili americani, preocupaţi de presiunea Casei Albe asupra Ucrainei
Cel puţin patru responsabili americani din domeniul securităţii naţionale au fost preocupaţi de presiunea Casei Albe asupra Ucrainei pentru a obţine informaţii compromiţătoare despre Joe Biden chiar înainte de controversata convorbire telefonică dintre Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează ediţia de joi a cotidianului The Washington Post, relatează AFP.
Potrivit cotidianului citat, preocupările lor au apărut din luna mai, odată cu rechemarea bruscă la Washington a ambasadoarei SUA în Ucraina, Marie Yovanovitch. Alte semnale alarmante, în special conţinutul reuniunilor la Casa Albă, i-au determinat să semnaleze problema consilierului juridic al Consiliului pentru securitate naţională, John Eisenberg.
Îndoielile lor s-au accentuat după 25 iulie şi după convorbirea telefonică dintre Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la originea deschiderii unei anchete în vedere unei proceduri de destituire a preşedintelui republican. 'Această convorbire a provocat o mare preocupare în rândul persoanelor care au ascultat în direct - au sunat semnale de alarmă', a declarat pentruWashington Post o sursă apropiată dosarului, sub rezerva anonimatului.
Oamenii se întrebau ce trebuia făcut, notează sursa citată. Consilierul pentru securitate naţională John Bolton, demis de atunci din funcţie, a fost alertat în special de echipele sale, relatează cotidianul. Dar conţinutul convorbiri dintre preşedinţii Trump şi Zelenski nu a fost făcută public decât câteva săptămâni mai târziu, după semnalarea unui denunţător misterios, membru al serviciilor de informaţii. Washington Post menţionează faptul că nu ştie dacă această sursă a fost informată despre detaliile convorbirii celor doi şefi de stat de către unul sau mai mulţi dintre aceşti oficiali, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News