"O echipă a Corpului de control al primarului general s-a deplasat în cursul zilei de azi la sediul Regiei pentru a demara verificările. De asemenea, la RADET este în curs de derulare o verificare internă pentru a se stabili dacă au fost respectate procedurile şi normativele specifice unităţii, inclusiv determinarea stării tehnice a instalaţiei în cauză. Din primele verificări, accidentul s-a produs ca urmare a exploziei unei instalaţii a reţelei primare de transport a agentului termic, în timpul manevrelor de repunere în funcţiune a sistemului, respectiv deschiderea unei vane, după o intervenţie la o avarie. Potrivit informaţiilor furnizate de către ceilalţi membri ai echipei de intervenţie la avarie, cei doi lucrători ai RADET purtau echipamente de protecţie, iar intervenţia s-a făcut în conformitate cu procedurile de lucru în vigoare", a menţionat sursa citată.
Cine va asigura conducerea Regiei
PMB a precizat că administratorul special al RADET, Răzvan Niţu, şi-a înaintat demisia de onoare, "motivându-şi gestul prin aceea că deşi nu este direct responsabil pentru cele întâmplate, este nevoie de o conducere nouă, cu un suflu nou, care să-i poată mobiliza pe oamenii profund marcaţi de pierderea celor doi colegi". Până la numirea unui nou administrator special, conducerea operativă a Regiei va fi asigurată de directorul general adjunct Adrian Gâtlan.
De asemenea, Primăria afirmă că familiile lucrătorilor implicaţi în accident vor primi tot sprijinul necesar, inclusiv financiar, din partea RADET, conform contractului colectiv de muncă.
Luni seară, doi angajaţi de la RADET au fost răniţi în timp ce lucrau în subteran la o conductă de termoficare în zona Iuliu Maniu din Bucureşti, în apropiere de Complexul Leu.
Unul dintre ei a rămas prins în interior şi a fost găsit mort. Al doilea a ieşit singur şi a fost transportat la Spitalul Militar, unde a decedat marţi.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, procurorii au deschis un dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. O anchetă face şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face