Data publicării:

Controale la granițele României! Toate transporturile de animale vor fi verificate

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pregătește controale de anvergură la granițele țării, pentru toate transporturile de animale, astfel încât să limiteze răspândirea focarelor de pestă porcină africană și gripă aviară.

Potrivit ANSVSA, Comitetul Național de Combatere a Bolilor este convocat săptămâna aceasta pentru a pune la punct toate detaliile în acest sens. ”Săptămâna viitoare avem convocat Comitetul Național de Combatere a Bolilor, în ideea de a preveni, pe cât posibil, apariția unor noi focare de pestă porcină africană și gripă aviară. Astăzi sunt foarte multe focare în Europa, nu numai România are pestă porcină africană și gripă aviară”, a precizat președintele ANSVSA pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura Modernă”.

Astfel, toate transporturile de animale care intră în țară vor fi verificate, astfel încât să fie eliminat riscul răspândirii bolilor. ”În acest sens, vreau să transmit fermierilor că ANSVSA face toate eforturile pentru a nu avea noi focare, iar în acest sens vrem să monitorizăm toate transporturile de animale vii care intră în România. Spun acest lucru pentru că în protocoalele noaste cu instituțiile abilitate, și aici vorbim de Poliția de Frontieră și Antifraudă, vom fi anunțați în timp util, iar serviciile veterinare vor merge în punctele de frontieră în cel mai scurt timp, vor identifica transporturile de animale și vor urmări până la destinație aceste transporturi de animale. De exemplu, dacă vine un transport de pui la vama Nădlac, și pe documente spune că ajunge la Vâlcea, colegii de la Arad îi anunță pe colegii de la Vâlcea, iar aceștia așteaptă la descărcare acel camion”, a mai spus Alexandru Bociu pentru sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel