Controale la cantinele şcolare din Timiș. Jumătate sunt închise pe perioada vacanţei
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş au efectuat în luna august 35 de controale la cantinele şcolare, dar 12 dintre acestea sunt închise pe perioada vacanţei, până la 1 septembrie, iar dintre celelalte care au putut fi verificate doar una are probleme de paviment, care trebuie remediat până la începutul săptămânii viitoare.
'În ultima săptămână au fost controlate 11 cantine şcolare din care cea a Liceului 'Azur' Timişoara şi-a încetat activitatea, iar cea de la Şcoala generală 'Sfânta Ana' din Timişoara a prezentat deficienţe din punct de vedere structural. În luna august s-au efectuat în total 35 de controale, din care 12 cantine şcolare au fost găsite închise până la data de 1 septembrie, iar la 21 cantine la care nu au fost găsite deficienţe sau neconformităţi, respectându-se legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor', a declarat vineri, în colegiul prefectural, directorul DSVSA Timiş, Cristina Marinela Popa.
La Liceul Teoretic 'Iris', timp de şase luni, cantina este în renovare, iar mâncarea este asigurată de o firmă tip catering, cu servirea mesei într-un spaţiu corespunzător. Echipele DSVSA Timiş au verificat, din ordinul prefectului Eva Andreaş, condiţiile sanitar-veterinare de funcţionare a cantinelor şcolare, condiţiile de transport a hranei, modul de ambalare şi etichetare a produselor alimentare recepţionate în unitate, respectarea lanţului frig, prin asigurarea temperaturilor optime de păstrare a materiilor prime, a ingredientelor, produselor intermediare sau a produselor finite, pentru evitarea unui potenţial risc, precum şi modul de păstrare a produselor alimentare, respectarea condiţiilor de depozitare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală şi sistemul de colectare a deşeurilor alimentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News