Data publicării:
Contre în PNL. Flutur, despre Șoptică: Ar trebui să facă un pas în spate
Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a declarat că senatorul liberal Costel Şoptică, care va candida sâmbătă pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, ar trebui să facă un pas în spate după eşecul în alegerile parlamentare din decembrie.
Flutur, care a fost şi co-preşedinte al filialei din Botoşani a Partidului Naţional Liberal (PNL), a declarat că, în ceea ce îl priveşte, a făcut acest gest din iarnă, imediat după alegerile parlamentare.
'Îmi pare rău că o parte din colegii mei nu au înţeles că nu sunt veşnici într-un partid. Eu am ştiut să îmi asum în iarnă, după pierderea alegerilor parlamentare, eşecul şi aş putea să iau pe mine toată vina, cu toate că nu a fost doar vina mea, ci a fost vina întregii echipe pentru rezultate. (...) M-am gândit că şi o parte din colegii din Botoşani, care se cred senatori de drept, vor înţelege acest lucru şi se vor retrage şi să lăsăm şi pe alţii poate mai plini de entuziasm, poate cu alte idei în a gestiona politicul, în a manageria situaţia în partid, lucru care nu s-a întâmplat', a declarat, vineri, presei, Cătălin Flutur.
Fostul lider PNL şi-a manifestat, vineri, susţinerea faţă de contracandidatul lui Costel Şoptică, deputatul Cristian Achiţei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News