Contractul cu Bechtel, reziliat. Vezi ce penalități va plăti statul
Ministrul Dan Şova a anunţat, miercuri seara, că Executivul a reziliat contractul cu Bechtel. În urma negocierilor care s-au încheiat miercuri seară, s-a decis ca România să plătească penalităţi în valoare de 37,2 milioane de euro. De asemenea, ministrul a anunţat că după finalizarea formalităţilor de reziliere, contractul va fi desecretizat.
"Negocierile la Bechtel s-au încheiat. Contractul a fost reziliat în aceasta seara (miercuri seara n.red.). Suma pe care o datorăm, conform contractului de reziliere, este de 37,2 milioane de euro, cu tot cu TVA", a anuntat ministrul Dan Sova, la Realitatea TV.
"Este o reziliere importantă", a declarat ministrul Şova, în cursul unei intervenţii telefonice la Antena 3, explicând că, în caz contrar, “România nu ar fi făcut altceva decat să continue să plătească sume foarte mari pentru un obiectiv care nu s-ar fi realizat. Nu vreau să înaintez un termen (pentru finalizarea lucrărilor - n.r), pot să vă spun că, începand de luna viitoare, ne vom ocupa în mod transparent şi va fi publică, se vor face eforturi mari pentru a se declanşa aceste concesiuni.” “Trebuie să îndreptăm lucruri greşite într-o perioadă de 10 ani. Munca este dificilă, dar dacă am reuşit acest prim pas, care este rezilierea, vor urma alţi paşi”, a arătat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura, adăugând că a fost obligat să achite "şi datoriile lăsate de doamna Boagiu, din 2011, ca să putem intra in reziliere”. Valoarea despăgubirilor pe care statul român trebuie să le plătească companiei Bechtel se ridică la 30 de milioane de euro, la care se adaugă TVA de 7,2 milioane de euro.
Întrebat de unde vor veni cele 37,2 milioane de euro necesare pentru despăgubirile datorate Bechtel, el a arătat că suma va fi prevăzută în buget. “Nu va afecta bugetul ţării, va fi din suma de investiţii alocată pentru Transporturi”, a conchis Şova.
Compania Bechtel a fost contractată în anul 2004 pentru construcţia Autostrăzii Transilvania.
Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu compania americană Becthel, care trebuia executat până cel târziu în 2012. Pe fondul disputelor politice, până în prezent au fost executaţi doar 52 de kilometri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News