Data publicării:
Contracte part-time, CAS, CASS. Guvernul a aprobat obligația plăților de către angajator
Executivul a aprobat, joi, mai multe măsuri pentru asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord. Potrivit datelor oficiale, în acest moment există peste un milion de contracte part-time.
Potrivit Guvernului, excepţie fac salariaţii elevi, studenţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari şi cei care cumulează venituri de cel puţin nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
Sursa citată precizează categoriile de salariaţi cu contract part-time sau cu plata în acord în cazul cărora se aplică excepţia de la plată a CAS şi CASS: elevi sau studenţi cu vârsta până în 26 de ani; ucenici în vârstă de până la 18 ani; persoane cu dizabilităţi care, prin lege, au posibilitatea să lucreze mai puţin de opt ore pe zi; pensionari pentru limită de vârstă în sistemul publice de pensii, cu excepţia celor care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă cu cea din sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii; persoanele care cumulează venituri de cel puţin nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată din mai multe contracte individuale de muncă.
Noile reglementări urmează să intre în vigoare la 1 august şi să se aplice începând cu veniturile aferente lunii august 2017.
"Social, măsura are rolul să protejeze aceste categorii de salariaţi asigurându-le dreptul la pensie şi la servicii medicale în sistemul public. Din punct de vedere economic, noile prevederi au scopul să limiteze situaţiile în care contractele de muncă cu timp parţial sunt încheiate pentru evitarea impozitării potrivit regulilor prevăzute pentru contractele individuale de muncă cu timp normal de lucru şi, implicit, să elimine inechităţile faţă de angajatorii care încheie contracte individuale de muncă cu timp normal şi asigură salariul minim brut pe ţară propriilor salariaţilor", precizează sursa citată.
Peste 1 milion de contracte part-time
Conform comunicatului, noile reglementări au fost stabilite în condiţiile în care, potrivit datelor statistice şi studiilor efectuate în acest sens, "există circa 1,1-1,2 milioane de contracte de muncă cu timp parţial (...), 370.000 salariaţi activi au un singur contract de muncă cu timp parţial" şi "aproximativ 710.000 asiguraţi cu contracte de muncă cu timp parţial au un venit mediu brut de 903 lei/lunar (decembrie 2016)".
"O astfel de practică generează, de asemenea, inechităţi faţă de angajatorii care încheie contracte individuale de muncă cu timp normal şi asigură salariul minim brut pe ţară propriilor salariaţi. Problematica este cu atât mai importantă cu cât în ultimii doi ani cu creştere economică ridicată, numărul locurilor de muncă cu timp parţial a crescut mai repede decât cele cu timp complet, respectiv cu 3,7% în medie pe an faţă de 2,1% în medie", potrivit aceleiaşi surse.
Totodată, Guvernul subliniază că practica subsalarizării forţei de muncă iese în evidenţă şi prin faptul că în medie în fiecare lună circa 55.000 salariaţi sunt fără venituri declarate la Casa de Pensii, deci fără contribuţii care să se regăsească în pensiile viitoare, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News