Contrabanda cu ţigarete a scăzut în România sub 11%, în septembrie
Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut, în septembrie, în România, sub 11% din totalul consumului, pentru prima dată în ultimii zece ani, pe fondul reducerii accentuate a produselor "no-name", reiese din rezultatele cercetării Novel, date joi publicităţii.
La nivel naţional, comerţul ilegal cu ţigarete a ajuns, astfel, la 10,5%, în scădere cu 3,2 puncte procentuale comparativ cu luna iulie a acestui an, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, din punct de vedere al distribuţiei pe regiuni, Nord-Est rămâne şi în septembrie cea mai afectată de comerţul ilegal, deşi se află în scădere cu 0,9 puncte procentuale, până la 28,6%. În schimb, cea mai mare scădere se înregistrează în Regiunea Sud-Vest, unde piaţa neagră s-a redus cu 9,4 puncte procentuale, până la 12,9%, iar alte diminuări semnificative sunt consemnate în Vest (6 p.p. până la 15,8%) şi Nord-Vest (5,4 p.p. până la 7,8%).
Producătorii de ţigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le solicită fără succes de mai mulţi ani.
Astfel, pe lângă reglementarea unitară pe criteriu cantitativ a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete este necesară intensificarea operaţiunilor la punctele de trecere a frontierei interne a UE cu Bulgaria şi Ungaria, locurile de acces pentru produsele "cheap whites" şi tutun brut, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora - pieţe, oboare, staţii de metrou.
Datele despre evoluţia capturilor de ţigarete de pe teritoriul României pot fi consultate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o iniţiativă British American Tobacco, care are scopul de a veni în sprijinul autorităţilor prin centralizarea capturilor din întreaga ţară, dar şi de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu ţigări asupra societăţii.
Campania este desfăşurată în parteneriat cu Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Direcţia Generală a Vămilor.
Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News