Continuă scandalul la Sectorul 1. Avocatul lui Dan Tudorache acuză: S-a modificat numărul voturilor valabile. Suspiciuni de fraudă!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Avocatul Mihai Drăgan, reprezentantul legal al lui Dan Tudorache, lansează noi acuze de fraudă electorală la Sectorul 1. 

Concret, acesta spune că, deşi voturile nu au fost renumărate, pe ultimele documente ale BEC este modificat numărul voturilor valabile exprimate, faţă de ce s-a numărat imediat după alegeri. 

"Cu toate că nu a fost admisă nicio contestație de renumărare a voturilor de către biroul electoral de sector, a fost modificat numărul voturilor valabil exprimate, cu încălcarea prevederilor legale în materie electorală în vederea finalizării activității de centralizare a rezultatelor alegerilor locale de la nivelul sectorului al Municipiului București.

Din analiza numărului de buletine de vot primite din care se scad voturile neîntrebuinţate, voturile nule și voturile valabil exprimate, toate cheile de control fiind deja modificate, tot se constată o diferența de 717 voturi care nu se regăsesc și acest fapt conduce la suspiciunea rezonabilă de fraudare a alegerilor.", a explicat avocatul Mihai Drăgan. 

Numărul de alegători, modificat

"De-asemenea, un aspect deosebit de important este modificarea numărului total de alegători, o cheie esențială în întocmirea procesului verbal final de centralizare a rezultatelor, întrucât acest număr este cunoscut anterior datei alegerilor de la momentul repartizării listelor de alegători permanente și complementare către secțiile de votare.

În concluzie, contrar legii electorale, au fost modificate toate cheile de control, ceea ce indică suspiciuni rezonabile de fraudă electorală.", a mai spus avocatul lui Dan Tudorache. 

"Este inadmisibil"

"Vreau să atrag atenția asupra unor grave încălcări ale dispozițiilor legale în materie electorală, încălcări de natură a submina însăși esența democrației – dreptul la vot. Este inadmisibil ce s-a întâmplat la alegerile locale de la Sectorul 1. Vă spun din propria experiență că nu se intră în Biroul Electoral de Sector, pentru că toate partidele au reprezentanți, iar de sala/camera unde sunt depozitați sacii cu buletinele de vot – fiind obiectiv militar – nici nu te apropii. Cu toată paza, asigurată de jandarmerie, cu toate sigiliile, încuietorile, camerele de supravegere, acești 3 useriști, împreună cu procurorul, au intrat, sfidând astfel orice lege, regulament, orice...

Nu știm nici în acest moment câți cetățeni au votat și cum au votat, pentru că pe procesul verbal privind centralizarea voturilor, consemnarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatului de primar al Sectorului 1, fiecare rubrică este greșită și corectată cu pixul, așa cum puteți observa. Vă las și pe voi să trageți concluziile, dar eu așa ceva nu am mai văzut! 

Nu a fost admisă nicio contestație, dar pentru centralizarea rezultatelor s-a dispus modificarea acestora la voturile valabil exprimate, ceea ce nu se putea face decât în urma unei renumărări. 

Au fost modificate atât numărul total de alegători de pe listele electorale complementare, numărul total de alegători care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale permanente, numărul voturilor valabil exprimate, numărul de buletine de vot neîntrebuințate și anulate, fiind modificate absolut toate rubricile cheie, astfel încât să “iasă” la numărătoare. 

Dacă la un extemporal ați fi avut atâtea greșeli, ce notă ați fi primit la școală? 

Unic în istoria alegerilor: un judecător care trebuie să asigure legalitatea alegerilor menționează că “nu cunoaște activitatea”. Din numărul total de buletine date pe secții, nu se regăsesc 717 buletine pentru primar, iar la consiliul local s-au “rătăcit” 811 buletine. Curat murdar!!!

În urma analizării proceselor verbale, s-a constatat o serie de neconcordanțe între datele înscrise în procesele verbale primite de la membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și datele consemnate în procesele verbale privind rezultatele votării, aflate pe site-ul roaep.ro, precum și cele existente în cadrul Biroului Circumscripției Electorale nr. 1 Sector 1.  Cert este că USR, ajutat de PNL, a manipulat sacii și procesele verbale după bunul plac.", a mai transmis avocatul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel