Data publicării:

Continuă să ningă în Munții Făgăraș. S-au format troiene de 70 de centimetri / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

În Munții Făgăraș continuă să ningă, iar noul strat depus depășește deja 20 de centimetri.

Salvamont Argeș a postat pe Facebook un clip în care arată cât de mare este zăpada la cabana instituției de la Cota 2000, pe Transfăgărășan.

„Continuă să ningă în creasta Făgărașului, stratul de zăpadă proaspăt ninsă depășește 20 de centimetri, după tot ce a fost noaptea trecută. S-au format și troiene de 60-70 cm.

Îndemnăm turiștii să renunțe la ture lungi cu zone expuse, pentru că in perioada aceasta e mult mai dificil de mers decât în timpul iernii; pietrele și smocurile de iarbă sunt ascunse sub stratul subțire de zăpadă, făcând pășirea foarte nesigură și mărind riscul accidentărilor. În cazul în care se vor face ture, evident este necesar tot echipamentul de iarnă și luarea în considerare a unor timpi mult mai lungi pentru parcurgere. Nu uitați că la ora 19:30 e deja întuneric!Zăpada începe de la 1700 metri altitudine în acest moment...“, au scris cei de la Salvamont.

Prima zăpadă pe Transfăgărășan. Șeful Salvamont, recomandări esențiale pentru cei care vor să urce pe munte: Turiștii pot avea mari probleme

 

Ion Sănduloiu, președintele Salvamont Argeș, a venit cu recomandări pentru cei care vor să urce pe munte:

„Turiștii, în momentul în care vor vrea să facă trasee turistice, vor trebui să aibă la ei îmbrăcăminte de iarnă pentru că, în acest moment, condițiile sunt de iarnă. Chiar dacă zăpada se va duce în câteva zile, temperaturile dimineața, seara și noaptea vor fi negative și e clar că ai nevoie de pufoaică, de bocanci cu talpă antiderapantă și niște colțari, deoarece, chiar dacă muntele va părea să fie fără zăpadă, pe fețele nordice și pe vâlcele vor rămâne zone înghețate, unde este posibil să ai nevoie de o pereche de colțari ușori și măcar de o pereche de bețe de schi.

Atenție, prin colțari ușori nu mă refer la gheruțe. Cei care merg pe munte știu despre ce vorbesc, iar alea sunt niște chestii cu care poți avea mari probleme. Se încarcă cu zăpadă și nu sunt bune absolut la nimic. Trebuie o pereche de colțari ușori, din aliaj gen titan“, a mai spus, pentru DC News, Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș (citește continuarea AICI).

Salvamontiştii, despre cei care merg în papuci pe munte: Noi intervenim cu aceleaşi resurse şi la glezne scrântite, şi la coloană fracturată. Omul nu înţelege, cazuri care nu ar trebui să fie

Salvamontiştii îi avertizează pe turişti să evite traseele montane pe vreme ploioasă, dar vin şi cu sfaturi pentru cei care ţin musai să se aventureze pe munte. În plus, aceştia trag un semnal de alarmă cu privire la intervenţiile de pe munte. 

„Turistul trebuie să fie foarte atent la starea vremii. Dacă observă că se anunţă ploi în zona montană în care vrea să meargă, dar nu poate sau nu vrea să îşi amâne excursia, atunci trebuie să îşi ia măsuri mai speciale. 

În primul rând, trebuie să evite zonele înguste de văi, pentru că acolo s-ar putea acumula cantităţi mari de apă scurse de pe versanţi şi să îi prindă torenţii în acest zone. În al doilea rând, cortul trebuie montat la o oarecare înălţime faţă de cursul apei, pentru că apa poate să crească şi cu 1-2 metri în cursul nopţii“, a declarat Sabin Cornoiu, preşedintele Salvamont România, pentru DC News (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel