Data publicării:

Continuă atacurile în USL. PNL înțeapă PSD: Nu noi coabităm cu Băsescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Schimbul de replici tăioase dintre reprezentanții PNL și PSD continuă. Liberalii îi răspund purtătorului de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, care a transmis că așteaptă fapte, nu documente, din partea PNL și a lui Crin Antonescu, prin care să se reapropie de USL și de PSD.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, spune că liberalii nu trebuie să facă vreo dovadă de gratitudine faţă de PSD, PNL fiind fidel proiectului USL şi angajamentelor luate în faţa românilor.

"Partidul Naţional Liberal a fost întotdeauna fidel liberalismului, intereselor României şi angajamentelor asumate de USL la alegerile din 2012. PSD nu are de ce să aştepte acte de gratitudine din partea PNL sau vreun omagiu, cele două partide fiind partenere într-o construcţie politică ce serveşte interesului naţional, nu orgoliilor de partid. Atât Crin Antonescu, cât şi Partidul Naţional Liberal sunt dedicaţi proiectului USL şi construcţiei politice pe care am clădit-o alături de cei de la PSD. PNL nu trebuie să îşi arate ataşamentul faţă de PSD, ci faţă de proiectele şi obiectivele pe care, ca membru al USL, şi le-a asumat", declară Cristina Pocora, citată de Mediafax.

Nu noi am avut pact de coabitare cu Traian Băsescu

Cu privire la afirmaţiile social-democratului Cătălin Ivan, potrivit cărora faptele din ultimele luni ale PNL au arătat o apropiere faţă de Traian Băsescu, purtătorul de cuvânt al liberalilor a transmis: "Nu noi am avut pact de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu, nu noi am făcut numiri în funcţii contrare obiectivelor USL referitoare la justiţie. PNL a fost şi este un adversar permanent şi radical al lui Băsescu şi al sistemului său politic".

Vezi și: PSD îi răspunde dur lui Antonescu pe tema modificării protocolului USL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel