Contestaţia lui Mircea Geoană, dezbătută astăzi de CC
Curtea Constituţională dezbate, miercuri, contestaţia senatorului Mircea Geoană împotriva hotărârii plenului Senatului, din 23 noiembrie, prin care a fost înlăturat de la conducerea acestei camere, ca urmare a excluderii din PSD.
Mircea Geoană anunţa, pe 23 noiembrie, că a depus la Curtea Constituţională a României (CCR) contestaţia împotriva hotărârii plenului Senatului prin care a fost înlăturat din funcţia de preşedinte al acestei camere, menţionând că a făcut-o în calitate de preşedinte al Senatului, având în vedere că, la momentul respectiv, hotărârea nu era publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit articolului 27, alineatul 1 al Legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, CCR se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori.
Plenul Senatului a decis prin vot, în aceeaşi zi, cu 112 voturi pentru, 5 abţineri şi 2 voturi împotrivă, că Mircea Geoană şi-a pierdut, de drept, statutul de membru al Biroului Permanent şi preşedinte al Senatului, ca urmare a excluderii sale din PSD.
"În temeiul dispoziţiilor art. 4, al 2 şi 5 din Constituţia României, ale art 33 al 2 din Legea 96 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, precum şi al art 23 al 3 din Regulamentul Senatului, ţinând seama de solicitarea grupului parlamentar al PSD, Senatul constată încetarea de drept a statutului de membru al Biroului Permanent şi preşedinte al Senatului a lui Mircea Geoană", a fost textul adoptat de senatori, cu 112 voturi pentru, 5 abţineri şi 2 voturi împotrivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News